Ministerul chinez al apărării a afirmat luni că aviaţia militară canadiană şi-a intensificat misiunile de recunoaştere şi provocările împotriva Chinei, ameninţând securitatea naţională, transmite Reuters, potrivit Agerpres.
Wu Qian, purtător de cuvânt al ministerului, a declarat că Beijingul se opune acţiunilor provocatoare ale Canadei, iar forţele armate chineze au luat măsuri rezonabile pentru a face faţă situaţiei. El a adăugat că China a comunicat o poziţie fermă prin canale diplomatice.
Forţele canadiene au acuzat săptămâna trecută China de hărţuirea cu avioane militare a aeronavelor de patrulare care monitorizează încălcările sancţiunilor impuse Coreei de Nord. Uneori, avioanele canadiene au fost obligate de manevrele respective să se abată de la rutele de zbor.
Noi tenisiuni între China și Canada - Beijingul acuză aviația canadiană de provocări
București
9°C
Articole Similare

32
Asemănări între pandemia de Covid și războiul din Iran: Am putea vedea primele falimente
32

1.519
Trump face ”curățenie” la Casa Albă - După demiterea procurorului general ar urma șeful FBI și secretarul armatei
1.519

1.860
Mișcare majoră a armatei americane în România: Apache, folosite inclusiv contra dronelor
1.860

70
Israelul şi Kuweitul anunță respingerea unor atacuri iraniene cu rachete şi drone
70

62
Havana grațiază peste două mii de persoane în urma presiunilor SUA
62

87
Atenţionare de călătorie pentru Ungaria: Interdicţie de circulaţie aplicabilă vehiculelor de peste 7,5 tone
87

2.491
Se pregătește o intervenție în forță pentru deblocarea Strâmtorii Ormuz - Statele din Golf cer aprobarea ONU
2.491

59
Donald Trump impune noi taxe vamale pentru medicamente şi le modifică pe cele pentru metale
59

148
Atentat la bordul unui tren de mare viteză din Germania - Un bărbat a detonat dispozitive explozive înainte de a fi imobilizat
148

95
Iranul instituie un ”punct de taxare” pentru petroliere în Strâmtoarea Ormuz
95

2.901
Rusia intră în ecuația crizei din Ormuz: Ce garanții a obținut Serghei Lavrov în urma discuției cu Abbas Araghchi pe fondul tensiunilor cu SUA și Israel
2.901

5.300
Cutremur la vârful Armatei SUA: Hegseth îl demite pe șeful Statului Major, în plin război în Iran
5.300

3.460
Povestea lui Goliat, pusă în practică de Iran în războiul cu SUA: cum câștigă de fapt Teheranul un război aparent pierdut / „Voi aveţi ceasurile, noi avem timpul”
3.460
















Comentează