Dreptul de azil va fi acordat refugiaţilor în Grecia pentru cel mult trei ani şi va fi reversibil, a anunţat ministrul grec pentru migraţie, Notis Mitarachi, a cărui ţară se confruntă cu sosirea a zeci de mii de refugiaţi, transmite AFP potrivit Agerpres.
Statutul de refugiat va putea fi retras în funcţie de evoluţia situaţiei în ţara de origine a beneficiarului, a precizat oficialul grec în declaraţiile sale publicate duminică de cotidianul To Vima. ''Dreptul de azil pe care-l acordăm are o durată de trei ani, nu una nedefinită. Dacă situaţia se schimbă în ţara de origine a solicitantului, dreptul de azil nu poate fi reînnoit'', a menţionat ministrul grec.
''Este greu de integrat populaţii diferite'', a explicat el, adăugând că problema repatrierii refugiaţilor a căror cerere de azil a fost respinsă va fi discutată în martie la nivel european.
Confruntat cu numărul foarte mare al migranţilor care debarcă în insulele greceşti venind dinspre Turcia, guvernul de la Atena condus de Kyriakos Mitsotakis a adoptat o lege care scurtează termenele pentru examinarea cererilor de azil, astfel încât migranţii care nu se califică pentru statutul de solicitant de azil să poată fi expulzaţi către ţările lor de origine sau către Turcia vecină.
În luna ianuarie, Ministerul grec al Apărării a lansat o licitaţie pentru instalarea unor ''sisteme de protecţie flotante'' în Marea Egee, pentru a limita afluxul de migranţi veniţi dinspre Turcia, proiect criticat de opoziţie şi de ONG-uri.
Ministrul Notis Mitarachi a spus despre acest sistem că va fi testat şi va fi implementat doar dacă i se va dovedi eficacitatea.
În prezent peste 36.000 de migranţi sunt găzduiţi în condiţii precare în taberele suprapopulate din insulele greceşti, a căror capacitate maximă este de 6.200 de persoane. De la începutul valului migrator din 2015, Grecia a acordat azil unui număr de circa 40.000 de migranţi, alte circa 87.000 de cereri de azil fiind în curs de examinare.
Noi măsuri anti-migranți în Grecia - Atena limitează la cel mult trei ani dreptul de azil
Explorează subiectul
București
7°C
Articole Similare

35
Șeful NATO merge la Washington: vizită crucială pentru viitorul NATO în mandatul lui Trump
35

41
Ultimul bilanț al numărului victimelor din războiul purtat de SUA și Israel împotriva Iranului
41

207
Povestea bărbatului care a cumpărat un teren cu 19.000 de dolari și și-a făcut propria 'țară': Are aproximativ 25.000 de 'cetățeni' din peste 120 de țări
207

212
Un cutremur puternic cu magnitudinea de 7,4 s-a produs în apropierea coastelor Indoneziei / Evenimentul a declanşat o avertizare de tsunami
212

55
Schimb de focuri pe o ambarcațiune din SUA: FBI-ul a descins în Cuba pentru investigații
55

33
Preşedintele Finlandei declară că NATO începe să prindă un contur mai european
33

441
De ce se tem liderii țărilor arabe ca Donald Trump să nu oprească prea repede războiul cu Iranul
441

662
Trump dă cu pumnul în masă: lasă Ucraina fără arme dacă Europa nu-l ajută să redeschidă strâmtoarea Ormuz
662

41
Rebelii houthi din Yemen avertizează că ar putea închide strâmtoarea Bab el-Mandeb
41

648
Armenia, la răscruce în pline tensiuni cu Rusia. Vladimir Putin avertizează: 'Aderarea la UE este imposibilă'
648

535
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Rusia anunță că a ocupat toată regiunea Lugansk
535

659
După 50 de ani de așteptare, Luna are din nou oaspeți: misiunea Artemis 2 a fost lansată cu succes
659

738
Rușii anunță un progres major pe frontul de est: Întregul Lugansk este sub controlul trupelor Kremlinului
738
















Comentează