Președintele României, Nicușor Dan, a transmis un mesaj de prudență politică înaintea participării la summitul „Coaliției de Voință” de la Paris, afirmând că, în contextul internațional tensionat, România are nevoie de „o schimbare graduală”, nu de „revoluții și destabilizare”.
Președintele Nicușor Dan a declarat marți, la bordul avionului militar Spartan care îl transporta la Paris, că România traversează un context internațional complicat, motiv pentru care nu este momentul pentru „revoluții și destabilizare”, ci pentru reforme graduale și predictibile.
„Nu e momentul pentru revoluții și destabilizare”
„O schimbare graduală. Suntem într-un context internaţional dificil şi nu e momentul pentru revolutii şi destabilizare în România”, a afirmat, marţi, preşedintele Nicuşor Dan, întrebat ce îşi doreşte pentru România în acest an, conform news.ro.
Summitul „Coaliției de Voință”, la Palatul Elysee
Reuniunea şefilor de stat şi de guvern ai „Coaliţiei de Voinţă” (Coalition of the Willing), la care va participa preşedintele Nicuşor Dan, va avea loc la Palatul Élysée – Paris, Republica Franceză, începând cu ora 15.45, a anunţat Administraţia Prezidenţială.
Preşedintele Nicuşor Dan declara, în luna septembrie, după reuniunea Coaliţiei de Voinţă, că trebuie să se menţină presiunea asupra Rusiei, deoarece aceasta continuă să demonstreze că nu doreşte pacea şi înţelege doar limbajul forţei iar România susţine adoptarea de sancţiuni suplimentare.
Şeful statului mai spunea că securitatea puternică a Ucrainei şi consolidarea în continuare a poziţiei NATO pe flancul estic şi la Marea Neagră merg mână în mână.
Ţările care susţin Kievul se reunesc marţi la Paris în încercarea de a avansa către o soluţionare a războiului din Ucraina, care va intra în curând în al cincilea an.
Summitul „Coaliţiei de Voinţă” va reuni 35 de ţări care sprijină Ucraina şi are ca scop afişarea „convergenţei” dintre Washington, europeni şi Kiev cu privire la „modalităţile operaţionale” ale garanţiilor de securitate pentru Ucraina, a anunţat luni Palatul Élysée, relatează AFP.






























Comentează