Preşedintele PNL, premierul Nicolae Ciucă, le cere bărbaţilor din partid să acorde "creditul necesar" femeilor în politică, el afirmând că în acest moment nu se întâmplă acest lucru "în adevăratul sens al cuvântului" şi adăugând că în cazul consilierilor săi tinde să atingă proporţia de 50% femei.
Prezent vineri seară la Consiliul de Coordonare Judeţean al Organizaţiei Femeilor Liberale Arad, în cadrul căruia au avut loc alegeri, premierul s-a adresat sutelor de membre de partid prezente la eveniment, spunând că liberalii trebuie să le arate "recunoştinţa şi consideraţia" pentru rolul lor în politică.
"Trebuie să recunoaştem şi să acordăm creditul necesar doamnelor şi domnişoarelor şi în politică, ceea ce în momentul de faţă la Partidul Naţional Liberal nu se întâmplă în adevăratul sens al cuvântului. Prima întâlnire pe care am avut-o cu organizaţia femeilor liberale a fost oarecum centrată pe acest subiect şi cu o oarecare temere am fost întrebat dacă susţin sau nu ca în Parlament să existe acea proporţie de o treime reprezentată de femeile din PNL. Am răspuns fără nici cea mai mică reţinere, fără să stau pe gânduri da, şi asta trebuie să o concretizăm în demersul politic al bărbaţilor din PNL", a spus preşedintele PNL, potrivit Agerpres.
El le-a adresat bărbaţilor din PNL invitaţia să facă "acest pas concret, nu doar prin vorbe".
"Nu sunt doar vorbe, vă spun că cei mai apropiaţi colaboratori ai mei sigur că sunt consilierii de stat. Tind să ajungă la proporţia de 50% care să fie reprezentată de genul feminin", a mai spus Nicolae Ciucă.
"Este clar că avem nevoie de prezenţa dumneavoastră, de solidaritatea dumneavoastră, avem nevoie de empatia, de sensibilitatea dumneavoastră în tot ceea ce facem", a mai spus preşedintele PNL.
Preşedintele PNL Arad, Gheorghe Falcă, i-a răspuns liderului central că la următoarele alegeri locale jumătate din primele zece locuri eligibile ale PNL pentru Consiliul Local Municipal Arad vor fi acordate femeilor.
Nicolae Ciucă, nemulțumit de situația din PNL: Premierul le să 'temă' colegilor să promoveze femei
București
7°C
Articole Similare

61
Guvernul înăsprește legislaţia pentru exploatarea agregatelor minerale din terasă
61

2.081
Ciprian Ciucu anunță concedieri în șapte instituții: Din 267 de posturi vor rămâne 155
2.081

3.783
Președinția României, mesaj de ultimă oră în criza combustibililor, după întâlnirea lui Nicușor Dan cu Guvernul și cu industria petrolieră
3.783

1.934
Nicușor Dan a izbucnit de Ziua Romilor, dar are planuri cu etnia: "Este nevoie de un efort comun! mai sunt multe de făcut"
1.934

3.304
Elena Lasconi spune că a fost audiată de DIICOT în scandalul fotografiilor trucate: Eu nu sunt procuror
3.304

5.709
Discuții aprinse în PSD. Vasile Dîncu: 'Există o presiune din teritoriu pentru schimbare'
5.709

153
Claudiu Târziu avertizează: Eliminarea dreptului de veto în UE ar anula suveranitatea României. Critici dure la adresa lui Nicușor Dan și Ilie Bolojan
153

227
Nicoleta Pauliuc: Imediat după sfintele sărbători vom începe o evaluare a industriei de apărare
227

5.306
Scandal pe hainele second-hand: Un proiect de OUG al Ministerului Mediului stârnește controverse și temeri privind închiderea magazinelor
5.306

97
Ciprian Ciucu: Programele Arte şi Evenimente Urbane Bucureşti vor fi auditate
97

175
Motreanu: Reprezentanţi ai PSD, obişnuiţi cu limbajul dublu, par surprinşi că Bolojan elimină privilegii, respectându-şi angajamentele
175

3.608
Guvernul devine „jupân” în criză: explicația Palatului Victoria pentru cele 84 de OUG-uri emise
3.608

6.464
VIDEO Momentul în care Ilie Bolojan a profețit tot ceea ce se întâmplă azi în România
6.464
















Comentează