O delegaţie din Finlanda a încheiat sâmbătă în oraşul german Neubrandenburg un capitol special referitor la obiecte de artă furate, relatează agenţia DPA, citat de agerpres.
Kai Kartio, directorul Amos Rex din Helsinki, cel mai mare muzeu de artă privată din Finlanda, a predat colecţiei de obiecte de artă a oraşului Neubrandenburg un tablou furat în 1919.
Pictura în ulei numită "Landscape with Shepherd and Flock" datează din secolul al XVII-lea şi a fost realizată de artistul baroc german Philipp Peter Roos (1655-1706).
A fost descoperită în muzeul de artă din Finlanda în timpul cercetărilor de provenienţă, în care experţii verifică originea obiectelor de artă.
"Colecţionarul nostru Amos Andersen (1878-1961) nu ar fi putut să cunoască la acea vreme, când a cumpărat tabloul de la un comerciant de antichităţi, că acesta fusese furat", a declarat Kartio la ceremonia de dezvelire a picturii. Andersen a fost un publicist care a studiat în Germania.
Întreaga colecţie istorică de picturi din Neubrandenburg - care era cea mai mare din toată regiunea Mecklenburg - a dispărut după 1945. Pictura în ulei din Helsinki este prima din colecţia istorică care a fost restituită.
Tabloul lui Roos a dispărut în 1919, împreună cu alte 16 tablouri, în timpul unei spargeri date cu ajutorul unei scări. O cercetare a scos la iveală că aceasta a fost achiziţionată de Andersen în 1926. Colecţia acestuia a stat la baza creării celui mai mare muzeu finlandez de artă privată, Amos Rex, în 1965.
Colecţia de artă Neubrandenburg din 1890 conţinea peste 10.000 de obiecte de artă. Aceasta a fost încărcată şi transportată în aprilie 1945. Oraşul a ars în noaptea de 30 aprilie 1945.
După ce au fost descoperite inventarele, colecţia a fost raportată la Centrul german pentru bunuri culturale pierdute. Astfel, tablourile furate au ajuns pe lista obiectelor căutate.
Numărul de inventar din 1890 de pe spatele picturii a condus în cele din urmă la restituirea tabloului noii colecţii de artă.
Neubrandenburg, un oraș din Germania, și-a primit înapoi un tablou furat acum 102 ani
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

65
Dua Lipa, influencer în lumea cărților: cum a devenit popstarul britanic o voce și în literatură
65

33
Cercetătorii australieni au descoperit 110 specii marine noi în adâncurile Mării Coralilor
33

22
Catedrala ortodoxă rusă din Teheran, avariată în urma unor atacuri aeriene
22

1.910
Pe Lună se află resursa la care râvnesc toți. O fărâmă din ea ajunge la milioane de euro
1.910

18
Muzeul Luvru rămâne cel mai vizitat muzeu din lume, concurenţa venind din Orientul Mijlociu şi Asia în 2025
18

23
Comedia de epocă 'La Venus Electrique' va deschide Festivalul de Film de la Cannes
23

41
Volodimir Zelenski și poporul ucrainean, nominalizați la Premiul Nobel pentru Pace 2026
41

11
Cei mai buni ciocolatieri belgieni își prezintă creațiile într-o expoziție de artă comestibilă cu tematică de Paşte
11

89
Cei 12 pași ai misiunii Artemis 2: Drumul echipajului NASA către Lună și înapoi
89

88
Sfârșit de drum pentru balena cu cocoașă: Autoritățile germane renunță la încercările de salvare
88

10
Orchestra Anima susține un concert de Paște la Catedrala 'Sfântul Iosif' din București
10

19
Spectacolul 'Ceasu' şi cămaşa miresii' va avea premiera la Sala Pictura a Teatrului Naţional Bucureşti
19

18
UNITER lansează campania 'Inside/Outside' pentru Gala Premiilor Uniunii Teatrale din România
18
















Comentează