Ankara a respins cu vehemenţă sâmbătă posibilitatea ca reprezentanţi ai kurzilor sirieni din rândul PYD, considerat de Turcia ca fiind o formaţiune "teroristă", să participe la negocierile de la Astana, în Kazahstan, privind rezolvarea conflictului din Siria, cum doresc Statele Unite, scrie AFP preluat[ de agerpres.
"Dacă veţi invita o grupare teroristă la masa negocierilor, puteţi invita, de asemenea, Al Nosra şi Daech", a declarat presei ministrul turc de externe, Mevlut Cavusoglu, referindu-se la grupul Fateh al-Sham (cunoscut anterior ca Frontul al-Nusra, al-Qaida în Siria) şi la gruparea Stat Islamic (SI).
Partidul Uniunea Democratică (PYD, kurzi sirieni) şi aripa sa armată, Unităţile de apărare a poporului (YPG), aliaţi ai Occidentului în conflictul sirian, sunt puşi sub acuzare de Turcia care organizează, împreună cu Rusia şi Iranul, negocierile de la Astana.
Turcia consideră că PYD este o "grupare teroristă" din cauza colaborării cu separatiştii kurzi de pe teritoriul său şi a denunţat în repetate rânduri legăturile Statelor Unite pe teren cu această formaţiune.
Declaraţii din această săptămână ale Departamentului de Stat al SUA, potrivit cărora PYD ar trebui "să facă parte din acest proces... la un moment dat", au provocat furia Ankarei.
"Nu negăm rolul şi contribuţia Statelor Unite (la negocieri), dar ne aşteptăm ca noua administraţie (americană) să înceteze cooperarea cu aceste grupări teroriste", a adăugat ministrul turc.
"Actuala administraţie comite grave erori", a subliniat Mevlut Cavusoglu.
Negocierile de la Astana urmează să înceapă la 23 ianuarie. Administraţia preşedintelui american în exerciţiu Barack Obama i-a recomandat celei a succesorului acesteia Donald Trump să se deplaseze la negocierile din Kazahstan, la care Washingtonul deocamdată nu a fost invitat oficial.
În capitala SUA, echipa de tranziţie a lui Donald Trump a anunţat sâmbătă seară că i-a fost adresată o invitaţie în acest sens.
Negocieri la Astana: Ankara respinge orice invitaţie adresată kurzilor
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

178
Locurile din avion care îți pot transforma zborul într-un coșmar: ce spun experții
178

90
Sistemele de apărare aeriană au fost activate la Teheran după ce au fost raportate lovituri
90

2.520
VIDEO Iranul atacă dezlănțuit în regiune: lovituri în Arabia Saudită, Kuweit, Emiratele Arabe Unite, Bahrain și Siria
2.520

72
AIEA anunţă că uzina de producţie de apă grea din Khondab, atacată de Israel, a suferit avarii grave
72

18
Pakistanul este pregătit să găzduiască discuții între SUA și Iran „în zilele următoare”
18

74
Interzicerea accesului în Biserica Sfântului Mormânt la Ierusalim: UE denunţă o "încălcare a libertăţii religioase"
74

750
Hoții au dat lovitura în lumea artei - Trei picturi celebre, furate dintr-un muzeu din Italia (FOTO)
750

95
Proaspăt ales, un primar din Franța a îndepărtat steagul UE de pe fațada primăriei
95

2.653
Războiul din Orientul Mijlociu zguduie SUA: lumea este puternic nemulțumită, prețurile la benzină explodează, dar politicienii nu opresc conflictul
2.653

31
Rusia este pregătită să găzduiască Jocurile Olimpice în viitor, afirmă Putin
31

5.192
Mojtaba Khamenei a transmis un mesaj. Cui se adresează liderul suprem al Iranului care nu a mai fost văzut de ceva vreme
5.192

68
Trei persoane au murit în urma unui atac al Rusiei asupra oraşului Kramatorsk, din estul Ucrainei - Printre victime, un băiat de 13 ani
68

1.639
Alarmă în partidul Reform, al lui Nigel Farage: legăturile cu Andrew Tate riscă să alunge alegătorii
1.639
















Comentează