Negociatorul-şef al UE pentru Brexit, Michel Barnier, a dezminţit joi informaţiile din presă privind finalizarea cu Marea Britanie a unui acord privind serviciile financiare, transmite AFP preluată de Agerpres.
'Articole eronate în presă despre Brexit şi serviciile financiare', a scris Barnier pe Twitter. 'UE poate acorda sau retrage în mod autonom echivalenţa unor servicii financiare. La fel ca în cazul altor ţări, UE este pregătită să iniţieze şi cu Marea Britanie un dialog strâns privind reglementările, respectând deplin autonomia celor două părţi', a completat negociatorul-şef al UE.
El a respins astfel informaţiile publicate de The Times, care a scris că premierul britanic Theresa May a ajuns la un acord cu Uniunea Europeană care le-ar permite companiilor britanice de servicii financiare să aibă acces la pieţele europene după Brexit. Invocând surse guvernamentale, această publicaţie a menţionat că acordul priveşte toate aspectele unui viitor parteneriat în domeniul serviciilor financiare, precum şi al schimbului de date, susţinând că UE ar garanta companiilor britanice accesul pe pieţele europene atât timp cât legislaţia financiară britanică ar rămâne aliniată în mare măsură celei europene.
La rândul său, Ministerul britanic pentru Brexit a răspuns agenţiei France Presse după apariţia articolului din The Times că 'nimic nu a fost convenit înainte să fie totul convenit'.
De la începerea negocierilor asupra ieşirii Regatului Unit din UE, începute în iunie 2017, serviciile financiare au constituit o chestiune importantă în discuţii. Londra doreşte un acord care să le permită companiilor britanice să continue să opereze în Europa, în special pentru a proteja rolul financiar al City-ului.
Această opţiune a fost respinsă mult timp de către Bruxelles, dornic să menţină 'indivizibilitatea' libertăţilor pieţei unice, care includ libera circulaţie a serviciilor şi capitalurilor, dar şi libera circulaţie a persoanelor, căreia guvernul britanic doreşte să îi pună capăt.
Negociatorul-şef al UE pentru Brexit neagă informaţiile din presă privind finalizarea cu Marea Britanie a unui acord privind serviciile financiare
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

15
Inflaţia va creşte până la 3,1% în trimestrul al doilea, estimează BCE
15

151
Trump îi împinge pe britanici către UE - Starmer și von der Leyen discută apropierea relațiilor dintre Regatul Unit și Uniunea Europeană
151

4.378
Vin vremuri grele pentru portofelele bogaților: Europa nu mai pune sub semnul întrebării taxarea averilor, ci modul în care va fi aplicată
4.378

2.341
România intră pe o nouă rută energetică majoră: Transgaz semnează acordul
2.341

557
FOTO Pierre Moscovici a primit Ordinul Național “Steaua României” în grad de Mare Ofițer: Sorin Cîmpeanu i-a înmânat distincția
557

4.024
Europa, lovitură grea pentru Rusia: Au luat banii Kremlinului și îi direcționează către Ucraina
4.024

8.804
Reacția categorică a UE după ce Trump a amenințat că scoate SUA din NATO
8.804

4.301
Cum arăta „fabrica” de examene teoretice a șefului ARR Cristian Anton - Functionarul public era liderul GIO - Contribuțiile membrilor
4.301

4.176
EXCLUSIV România ar putea să cadă în sfera de influență rusă, dacă americanii se retrag din NATO. Adrian Năstase: „Există evident acest risc!”
4.176

72
Victor Negrescu cere Comisiei Europene cadru temporar de ajutor de stat pentru statele și companiile afectate de creșterea prețurilor la combustibili
72

8.593
VIDEO Emil Boc avertizează Guvernul Ilie Bolojan: „Este ultimul tren pentru România, nu va mai fi altul”
8.593

212
Liderii europeni critică înregistrările în care Szijjártó se oferă să acorde sprijin Rusiei
212

2.734
"Furtuna perfectă" adusă de schimbarea ordinii mondiale lovește puternic Europa. Corneliu Bjola (Oxford): "România trebuie să se ridice la alt nivel"
2.734
















Comentează