Două persoane au fost rănite, vineri, în urma coliziunii dintre două autoturisme, în localitatea Valea Seacă din comuna Bălţăteşti.
În autoturisme se aflau patru persoane dar au suferit răni doar un bărbat în vârstă de 78 ani, şofer al uneia dintre maşini, şi un pasager în vârstă de 47 ani.
"La locul solicitării s-au deplasat două echipaje de pompieri cu o autospecială de stingere cu modul pentru descarcerare şi o ambulanţă SMURD din cadrul Detaşamentului Târgu Neamţ şi un echipaj cu ambulanţă de la SAJ. În urma evenimentului rutier, două persoane din acelaşi autoturism au primit îngrijiri medicale", a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ, locotenentul Irina Popa.
Pompierii au acţionat pentru asigurarea măsurilor de prevenire şi stingere a incendiilor.
Poliţiştii rutieri efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal privind infracţiunea de vătămare corporală din culpă. AGERPRES
Neamţ: Două persoane au fost rănite în urma coliziunii dintre două autoturisme, la Valea Seacă
București
8°C
Articole Similare

381
Schimbări majore în București: dispar parcările gratuite pentru mașini electrice și hibride / Reorganizare radicală la PMB (proiecte)
381

2.340
Vești fabuloase pentru nativii acestor două zodii: toate lucrurile încep să se așeze în favoarea lor
2.340

2.878
Tupeu de 500.000 de euro: Și-a 'uitat' Ferrari-ul pe linia de tramvai din Capitală, convins că bulevardul e al lui
2.878

716
Val de scumpiri la legume, pe fondul creșterii prețului la combustibil. Cât a ajuns să coste un kilogram de roșii românești
716

589
Horoscopul zilei de 3 aprilie 2026. Săgetătorii au parte de aventură. Află ce se întâmplă cu zodia ta
589

776
Noi fraude online vizează românii! Site-uri false imită platforme media cunoscute pentru a fura bani. Cum să eviți capcanele
776

2.464
Experimentul care zguduie granița dintre fizica cuantică și gravitație: Pas uriaș spre 'teleportare' și unificarea universului
2.464

14.548
Document ascuns 30 de ani: Profeția atribuită Vangăi despre Paștele din 2026 care 'ar schimba lumea'
14.548

2.502
Ministrul Educației a făcut anunțul așteptat de profesori: Prima veste bună vine în aprilie
2.502

1.543
Declarația Unică intră în era smart: Apare prima variantă precompletată
1.543

1.705
Schimbare majoră după divorț: numele nu mai depinde de fostul partener. Legea care simplifică viața a fost adoptată
1.705

3.898
Apărarea șefului ARR atacă DNA: Documentele din dosar ar infirma vinovăţia clientului său
3.898

2.716
VIDEO Guvernul nu mai taie acciza la combustibil, în schimb va compensa prețul cu 50 de bani/litru: Grindeanu: 'E un început'
2.716
















Comentează