NATO trebuie menţinută ca alianţă militară, dar în acelaşi timp trebuie să-şi asume, într-un final, şi un rol mai semnificativ în plan politic, se arată într-un editorial publicat luni în cotidianul conservator german Frankfurter Allgemeine Zeitung (FAZ), după încheierea ediţiei din acest an a Conferinţei de securitate de la Munchen, transmite dpa.
Potrivit FAZ, NATO trebuie să devină "un forum în care democraţiile transatlantice discută marile probleme, îşi coordonează politicile şi îşi reglementează disputele".
"La rândul lor, Statele Unite ale Americii trebuie să înveţe că a conduce nu înseamnă a da ordine. Aşa ceva nu mai funcţionează, chiar dacă securitatea europeană continuă să se bazeze pe garanţiile americane", se subliniază în editorial.
Cotidianul german îl critică, în fine, pe preşedintele american Donald Trump pentru că "este atras mai mult de dictatori decât de partenerii săi democratici" şi avertizează că, "dacă s-ar prăbuşi comunitatea transatlantică, va veni ora liderilor autoritari". "Nu se poate să ne dorim asta. În cei 30 de ani trecuţi de la căderea Zidului Berlinului, NATO nu a devenit deloc irelevantă", notează FAZ.
NATO trebuie menţinută ca alianţă militară dar să-și asume un rol politic mai semnificativ (FAZ)
Explorează subiectul
București
4°C
Articole Similare

2
Armistițiu fragil: Gărzile Revoluţiei din Iran nu au încredere în SUA și țin „degetul pe trăgaci” / Erdogan lansează un avertisment
2

16
Iranul acuză SUA de încălcarea a trei clauze din armistițiu
16

348
Traficantă de droguri, supranumită "Regina ketaminei", a fost condamnată în legătură cu decesul star ului din "Friends", Matthew Perry
348

985
Armistițiu în Orientul Mijlociu - Israelul rămâne cu degetul pe trăgaci
985

48
FOTO-VIDEO România își consolidează relațiile cu Pakistanul, în contextul în care Islamabadul devine un jucător regional cheie în regiune
48

133
Armistițiu în Orientul Mijlociu - Strâmtoarea Ormuz a fost deschisă
133

74
Aproape 200 de persoane arestate în 34 de provincii, în Turcia, într-o operaţiune împotriva grupării Statul Islamic, în urma atacului de la Consulatul Israelului la Istanbul
74

2.006
Evoluție spectaculoasă în Orientul Mijlociu - Trump spune că vor fi "foarte curând" discuţii directe
2.006

7.570
VIDEO Haos. Iranul blochează din nou Strâmtoarea Ormuz și ameninţă cu retragerea din acordul de armistiţiu
7.570

93
Donald Trump va discuta cu Mark Rutte despre ieșrea SUA din NATO
93

3.099
Stenograme. Convorbire Szijjarto-Lavrov scursă în presă: ministrul ungar ar fi acceptat să îi trimită omologului rus un document despre Ucraina
3.099

89
Conflictul din sudul Libanului escaladează - Hezbollah avertizează că sângele victimelor masacrului israelian în Liban "nu va fi vărsat în zadar"
89

54
După luni de întreruperi de curent iarna, Ucraina se confruntă din nou cu pene de curent
54
















Comentează