Aproximativ 50.000 de soldaţi, sprijiniţi de mijloace materiale considerabile, vor lansa joi în Norvegia cele mai ample manevre militare ale NATO de la încheierea Războiului Rece, o demonstraţie de forţă care irită Rusia vecină, comentează marţi AFP preluată de Agerpres.
Exerciţiul Trident Juncture 18, preconizat să se desfăşoare până la 7 noiembrie, vizează antrenarea Alianţei Nord-Atlantice pentru a interveni în salvarea unuia dintre membrii săi.
Este vorba de 'demonstrarea capacităţii de apărare a NATO împotriva oricărui adversar', a afirmat amiralul american James Foggo, comandantul şef al exerciţiului. 'Nu vizează o anumită ţară', a adăugat el.
Dar Rusia apare involuntar în mintea tuturor, mai ales că a efectuat cele mai vaste manevre din istoria sa în septembrie în Extremul Orient, notează AFP.
'Rusia nu reprezintă o ameninţare militară directă pentru Norvegia', susţine ministrul apărării norvegian, Frank Bakke-Jensen. 'Dar într-o situaţie de securitate atât de complicată ca astăzi (...) un incident altundeva ar putea foarte bine să sporească tensiunea în Nord şi dorim să pregătim Alianţa să evite orice incident nefericit', a explicat el pentru France Presse.
Preşedintele SUA, Donald Trump, a amplificat tensiunile, ameninţând luni să revină la o cursă a înarmărilor, la două zile după ce a anunţat intenţia Statelor Unite de a se retrage din Tratatul privind Forţele nucleare intermediare (Intermediate Nuclear Forces Treaty, INF), încheiat în 1987 cu Rusia.
Chiar dacă manevrele vor fi organizate la o distanţă apreciabilă de frontiera ruso-norvegiană, care se întinde pe o lungime de 198 km în Arctica, Moscova şi-a manifestat indignarea.
În afară de Trident Juncture 18, SUA şi Marea Britanie şi-au intensificat desfăşurările în ţara scandinavă pentru a-şi aclimatiza trupele la vremea rece. Pe termen lung, un contingent de 700 de puşcaşi marini americani se va afla permanent, prin rotaţie, pe teritoriul Norvegiei.
'Principalele ţări NATO îşi cresc prezenţa militară în regiune, în apropiere de frontiera Rusiei', a denunţat purtătoarea de cuvânt a diplomaţiei ruse, Maria Zaharova, denunţând 'clinchete de arme'.
'Astfel de acţiuni iresponsabile vor duce în mod inevitabil la destabilizarea situaţiei politice şi militare în Nord, la o creştere a tensiunilor', a afirmat ea, promiţând 'măsuri necesare de răspuns'.
Sub preşedinţia lui Vladimir Putin, armata rusă şi-a consolidat în mod semnificativ capacităţile în Arctica. Baze militare aeriene au fost renovate sau construite şi au fost instalate noi radare şi sisteme de rachete antiaeriene.
Flota rusă a Nordului urmează să primească cinci nave noi de război, cinci vase de sprijin şi 15 avioane şi elicoptere până la sfârşitul acestui an, potrivit ministrului apărării rus Serghei Şoigu.
'De partea rusă, dispozitivul militar a revenit aproape la ceea ce a fost în timpul Războiului Rece', apreciază François Heibsbourg, de la Fundaţia pentru studii strategice (FRS). 'Pe undeva, NATO este pe cale să se întoarcă, de asemenea, la aceleaşi capacităţi' din acea perioadă, adaugă el.
'Avem o activare mai degrabă mecanică', o 'revenire la o formă de coregrafie', totuşi Trident Juncture 18 nu are 'nimic destabilizator', mai spune acelaşi expert.
Reunind cele 29 de ţări membre ale NATO, cărora li se vor alătura Suedia şi Finlanda, exerciţiul impune prin amploarea mijloacelor utilizate. Cei 50.000 de soldaţi vor fi sprijiniţi de 10.000 de vehicule, 250 de avioane şi 60 de nave, inclusiv un portavion SUA.
'Exerciţiile terestre vor fi efectuate la 1.000 km de graniţa cu Rusia şi operaţiunile aeriene la 500 km. Rusia nu are niciun motiv să se îngrijoreze', a declarat generalul norvegian Rune Jakobsen.
Doi observatori ruşi şi doi belaruşi au fost invitaţi să asiste.
Pentru a ajunge în Norvegia, contingentul britanic a întreprins o călătorie de cinci zile. 'Aceasta demonstrează aliaţilor noştri din NATO că armata britanică este gata să traverseze Europa dacă este necesar', a declarat purtătorul său de cuvânt, maiorul Stuart Lavery.
Cele mai ample exerciții militare NATO de la sfârșitul Războiului Rece au loc în Norvegia
Explorează subiectul
București
12°C
Articole Similare

833
Țara din Europa cu cel mai mic preț la combustibil. Benzina și motorina costă puțin peste un euro
833

14
Peste 3.000 de persoane au murit în războiului dintre SUA, Israel și Iran
14

999
Armistițiul SUA–Iran, la un pas să cadă. Teheranul acuză că loviturile au continuat și după încheierea acordului
999

1.695
Casa Albă îl atacă pe George Clooney, după ce actorul a condamnat amenințările lui Trump împotriva Iranului: 'Singurul care comite crime de război este el'
1.695

19
Comisarul european pentru comerț se va deplasa în Statele Unite la sfârșitul lunii aprilie
19

2.158
'Este pur şi simplu fascinant' - Trump şi Kim Jong Un sunt aproape de o întâlnire istorică. Când ar urma să aibă loc
2.158

3.664
Zelenski avertizează asupra unei amenințări mai mari decât se crede: SUA ignoră dovezile că Rusia ajută Iranul, pentru că au încredere în Putin
3.664

2.329
Israelul lovește în conducerea Libanului: L-au ucis pe nepotul liderului Hezbollah, Naim Qassem
2.329

1.674
NATO, slăbită de Donald Trump și războiul din Iran. Avertismentul unui fost diplomat american: "Este un moment perfect pentru Rusia"
1.674

97
Pakistanul îndeamnă Israelul înceteze imediat agresiunea militară împotriva Libanului
97

5.571
Cazul zguduitor al arhitectului care a recunoscut că a omorât 8 femei. Criminalul a mărturisit tot
5.571

2.503
România ar putea obține beneficii importante din planul lui Donald Trump de 'pedepsire' a unor aliați NATO
2.503

99
Mii de iranieni s-au strâns joi la Teheran pentru a-i aduce un ultim omagiu fostului lider suprem Ali Khamenei
99
















Comentează