Naţionalistul Milorad Dodik se îndrepta spre o victorie în cursa pentru locul rezervat sârbilor în cadrul preşedinţiei colegiale a Bosniei, potrivit rezultatelor preliminare oficiale citate de AFP preluată de Agerpres.
El ar urma să coprezideze o ţară divizată, pe care a calificat-o "ratată" în trecut şi care nu este, în opinia sa, "un stat".
Cu 55,15% din voturi, Milorad Dodik îl devansează pe adversarul său centrist Mladen Ivanic (41,98%), conform comisiei electorale care a anunţat aceste rezultate pe baza numărării a 43% din buletine.
Totodată, candidatul principalului partid bosniac (musulman), SDA (conservator), Sefik Dzaferovic, a revendicat victoria în tabăra bosniacilor, fiind creditat cu 37,9% din voturi, după o campanie dusă de asemenea pe o linie identitară.
În schimb, la croaţi, candidatul dreptei naţionaliste, Dragan Covic (38,66%) a terminat cursa în urma social-democratului Zeljko Komsic (49,47%).
Preşedinţia colegială este în special însărcinată cu politica externă şi cu cea de apărare, componentele principale ale puterii, inclusiv poliţia, educaţia sau politica economică, fiind în mâinile celor două entităţi care formează ţara, Republica Sârbilor din Bosnia (Republika Srpska) şi Federaţia croato-musulmană.
Potrivit celui mai recent recensământ, care datează din 2013, Bosnia are o populaţie de 3,5 milioane de locuitori, dintre care majoritatea bosniaci, o treime sârbi şi puţin peste 15% croaţi.
Toţi aceştia au fost chemaţi duminică la urne, în cadrul alegerilor generale, un scrutin la fel de complex ca şi instituţiile administrative create de-a lungul liniilor identitare după războiul intercomunitar din anii 1992-1995, relatează AFP.
După mai bine de două decenii de la conflictul soldat cu 100.000 de morţi, principalii candidaţi au mizat pe coarda naţionalistă, mai ales sârbul Milorad Dodik şi croatul Dragan Covic, dar şi pretendenţii bosniaci.
În timp ce Milorad Dodik afirmă că Bosnia 'nu este un stat' şi în trecut a evocat organizarea unui referendum pentru independenţa Republicii Srpska, Dragan Covic doreşte o entitate distinctă pentru croaţi, care formează 15% din populaţie.
Alegătorii din cele două entităţi ale Bosniei-Herţegovina - Republica Srpska şi Federaţia croato-musulmană - urmează să desemneze împreună componenţa celor două camere ale parlamentului central, cu deputaţi sârbi, croaţi şi bosniaci, precum şi pe cei trei membri ai preşedinţiei colegiale - un bosniac (musulman), un croat (catolic) şi un sârb (creştin ortodox).
Separat, în Republica Srpska vor fi desemnaţi deputaţii parlamentului monocameral de la Banja Luka, preşedintele Republicii şi doi vicepreşedinţi care să-i reprezinte pe bosniacii şi croaţii din această entitate.
În Federaţia croato-musulmană vor fi aleşi membrii parlamentului bicameral şi cei ai adunărilor celor zece cantoane.
Republica Srpska şi Federaţia croato-musulmană dispun de o autonomie puternică şi sunt unite printr-un stat central slab, reprezentat în primul rând de preşedinţa tripartită.
Această structură, moştenire a Acordurilor de la Dayton, care au pus capăt conflictului intercomunitar, conduce însă la paralizie, aşa cum a demonstrat-o recent incapacitatea de gestiona problema migranţilor.
Potrivit analistului politic Zoran Kresic, 'majoritatea tinerilor îşi văd viitorul în afara Bosniei', sătui 'de acelaşi istorii, de mesajele războinice şi de imposibilitatea de a trăi împreună'.
În ţară, venitul mediu este de 430 de euro, iar şomajul afectează între 20% şi o treime dintre locuitori.
Într-un raport recent, ONG-ul Transparency International denunţa corupţia la 'toate nivelurile de guvernare' şi detalia fraudele de la alegerile locale din 2016.
Naţionalistul Milorad Dodik, favorit la alegerile pentru un loc în preșdinția tripartită a Bosniei
Articole Similare

1.153
Ieșire explozivă a lui Donald Trump: familia Clooney, luată în râs, Franţa făcută praf pe tema imigraţiei
1.153

817
Reacția fermă a preşedintelui Taiwanului, după exerciţiile militare chineze din această săptămână
817

1.533
Cercetătorii au rămas uimiți după ce au efectuat un studiu ADN pe o femeie în vârstă de 117 ani. Descoperirea deschide o poartă către viitor
1.533

52
Şeful armatei israeliene vorbeşte despre determinarea absolută de a dezarma Hamasul în 2026
52

718
Macron promite un an 2026 cu reguli tăioase: serviciu militar și rețele sociale interzie tinerilor
718

1.073
O nouă apariție a monstrului din Loch Ness. A fost văzut pentru a cincea oară anul acesta
1.073

1.299
Lichidul care costă 10 milioane de euro litrul. Ce este și la ce poate fi întrebuințat
1.299

4.159
VIDEO Atac militar american de mare amploare în Oceanul Pacific: Paza de Coastă americană caută supravieţuitori
4.159

832
'Ucraina doreşte încetarea războiului, dar nu cu orice preţ': compromisul pe care Zelenski refuză să-l facă în privința acordului de pace
832

61
Bulgaria a trecut la euro de la miezul nopţii, devenind a 21-a ţară care a ales moneda unică europeană
61

634
Feminizarea Parlamentului japonez scoate la iveală o problemă banală: lipsa toaletelor pentru femei
634

1.190
Donald Trump, anunţ de ultim moment cu privire la trupele Gărzii Naţionale din Los Angeles, Chicago şi Portland
1.190

3.095
Zelenski, mesaj adresat României, după alocarea celor 50 de milioane de euro pentru sprijinirea apărării Ucrainei
3.095

















Comentează