Win Htein, un apropiat al liderei Aung San Suu Kyi, îndepărtată de la putere la începutul acestei săptămâni printr-o lovitură de stat militară, a fost arestat vineri dimineaţa, potrivit purtătorului de cuvânt al partidului Liga Naţională pentru Democraţie (LND), informează AFP preluat de agerpres.
Win Htein, în vârstă de 79 de ani,"a fost arestat la casa fiicei sale" din Yangon, capitala economică a ţării, a scris pe Facebook Kyi Toe, purtătorul de cuvânt al LND.
"Mă aştept să fiu arestat, dar nu sunt îngrijorat. Suntem obişnuiţi cu lupta paşnică", a declarat miercuri la RFI acest veteran al NLD care a luptat mult timp alături de Aung San Suu Kyi şi a petrecut mai bine de douăzeci de ani (1989 - 20100) în detenţie în perioada în care junta militară era la conducerea ţării."Solicităm comunităţii internaţionale să ne susţină lupta pentru democraţie (...) armata trebuie să recunoască rezultatele alegerilor legislative din noiembrie", câştigate covârşitor de NLD.
Armata şi-a justificat lovitura de stat susţinând că aceste alegeri au fost afectate de nereguli, în timp ce observatorii internaţionali nu au înregistrat probleme majore în timpul alegerilor.
Luni, militarii au pus capăt brusc fragilei tranziţii democratice într-o ţară care a trăit deja sub conducere militară de aproape 50 de ani după obţinerea independenţei în 1948.
Aung San Suu Kyi, în vârstă de 75 de ani, arestată luni, a fost acuzată de încălcarea legislaţiei de import-export, iar poliţia a cerut menţinerea ei în detenţie până pe 15 februarie.
Armata a ordonat furnizorilor de internet să blocheze accesul la Facebook, un instrument vital de comunicare în Myanmar.
Pe străzi nu au avut loc demonstraţii majore împotriva loviturii de stat, teama de represaliile continuând să fie puternică în rândul populaţiei. Semne ale rezistenţei s-au răspândit însă pe străzi şi pe reţelele de socializare.
Myanmar: Win Htein, un apropiat al liderei Aung San Suu Kyi, a fost arestat
Explorează subiectul
București
7°C
Articole Similare

5
Ultimul bilanț al numărului victimelor din războiul purtat de SUA și Israel împotriva Iranului
5

49
Povestea bărbatului care a cumpărat un teren cu 19.000 de dolari și și-a făcut propria 'țară': Are aproximativ 25.000 de 'cetățeni' din peste 120 de țări
49

126
Un cutremur puternic cu magnitudinea de 7,4 s-a produs în apropierea coastelor Indoneziei / Evenimentul a declanşat o avertizare de tsunami
126

45
Schimb de focuri pe o ambarcațiune din SUA: FBI-ul a descins în Cuba pentru investigații
45

30
Preşedintele Finlandei declară că NATO începe să prindă un contur mai european
30

365
De ce se tem liderii țărilor arabe ca Donald Trump să nu oprească prea repede războiul cu Iranul
365

565
Trump dă cu pumnul în masă: lasă Ucraina fără arme dacă Europa nu-l ajută să redeschidă strâmtoarea Ormuz
565

40
Rebelii houthi din Yemen avertizează că ar putea închide strâmtoarea Bab el-Mandeb
40

549
Armenia, la răscruce în pline tensiuni cu Rusia. Vladimir Putin avertizează: 'Aderarea la UE este imposibilă'
549

468
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Rusia anunță că a ocupat toată regiunea Lugansk
468

587
După 50 de ani de așteptare, Luna are din nou oaspeți: misiunea Artemis 2 a fost lansată cu succes
587

711
Rușii anunță un progres major pe frontul de est: Întregul Lugansk este sub controlul trupelor Kremlinului
711

1.169
Șoc în 'patria petrolului': Prețurile la combustibil au sărit în aer - care este explicația
1.169
















Comentează