La Muzeul Naţional al Literaturii Române din Bucureşti se deschide astăzi expoziţia „Manuscrisele inedite ale lui Mircea Eliade din patrimoniul Institutului de Istorie a Religiilor al Academiei Române”. Sunt documente despre care, până în urmă cu zece luni, nici nu se ştia că există. Ele au fost salvate în urma unei ample campanii, care şi-a propus recuperarea patrimoniului asociat unor figuri esenţiale ale vieţii culturale - George Enescu şi Mircea Eliade.
Muzeul Naţional al Literaturii Române din Bucureşti deschide o expoziţie dedicată manuscriselor inedite ale lui Mircea Eliade
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

620
Hoții au dat lovitura în lumea artei - Trei picturi celebre, furate dintr-un muzeu din Italia (FOTO)
620

64
VIDEO ÎPS Teodosie a slujit la Mănăstirea Strunga
64

67
Trei persoane au murit în urma unui atac al Rusiei asupra oraşului Kramatorsk, din estul Ucrainei - Printre victime, un băiat de 13 ani
67

61
VIDEO PS Ambrozie a primit titlul de cetățean de onoare al Municipiului Giurgiu în ziua în care a împlinit 20 de ani de când conduce Episcopia Giurgiului
61

16
Trei tablouri de Renoir, Cézanne şi Matisse, furate dintr-un muzeu de lângă Parma
16

44
Universitățile americane din Orientul Mijlociu își mută cursurile online după amenințările Iranului
44

70
PS Ambrozie a împlinit 20 de ani de când este episcop al Giurgiului! Arhimandritul Teodor Șerban: 'Ați realizat ceea ce nu credea nimeni a fi cu putință'
70

110
Balena eşuată pe coasta baltică a Germaniei s-a eliberat - Mamiferul, escortat de Poliţia Maritimă, care încearcă să-l urmărească
110

3.009
Rezultate Loto 29 martie: numerele câștigătoare la 6/49, Joker și celelalte jocuri. Reporturi de milioane în joc
3.009

84
România cucereşte templul dansului sportiv mondial. Rareş Cojoc şi Andreea Matei au scris istorie la Blackpool
84

12
Disney deschide „Regatul de Gheață” la Paris
12

61
Rușii au lansat peste 3.000 de drone asupra Ucrainei în această săptămână
61

82
Canalul de ştiri Al Araby din Qatar denunţă atacul cu rachetă asupra biroului său din Teheran
82
















Comentează