Muzeul Judeţean Mureş lansează programul-pilot "Joia Muzeală", în cadrul căruia vizitatorii vor putea avea acces la expoziţii şi la evenimente specifice, în timpul serii, întrucât un studiu efectuat în timpul evenimentului internaţional "Noaptea Muzeelor" a relevat faptul că fluxul cel mai mare de vizitatori se înregistrează seara, după ora 19,00, conform agerpres
"Joia Muzeală s-a născut dintr-un studiu realizat în cadrul evenimentului Noaptea Muzeelor 2021, unde foarte mulţi vizitatori şi-au exprimat dorinţa de a ne vizita seara, după programul normal/cotidian. Acest studiu ne-a arătat că fluxul cel mai mare de vizitatori în Noaptea Muzeelor a fost între orele 19.00-22.00. Pentru început, în luna august, programul pilot Joia Muzeală se va desfăşura în fiecare zi de joi, de la ora 19.00, în trei spaţii muzeale diferite: în Cetate la Secţia de Istorie, în Palatul Toldalagi la Secţia de Etnografie şi Artă Populară şi în Palatul Culturii, la Secţia de Artă", a anunţat, miercuri, Muzeul Judeţean Mureş, într-un comunicat de presă.
Muzeul Judeţean Mureş a arătat că publicul ţintă vizat este format din tineri cu vârsta peste 14 ani şi adulţi, localnici şi turişti, pasionaţi de istorie, artă şi cultură în general şi că instituţia doreşte astfel să ofere o alternativă de petrecere a timpului liber, la muzeu, în afara orelor de vizitare.
"Programul este menit să desfăşoare cele mai îndrăgite activităţi ale muzeului (tururi ghidate în spaţii expoziţionale) şi alte tipuri de activităţi recreative şi educative care să sporească interesul vizitatorilor fideli şi al celor care nu reuşesc să ne viziteze din cauza programului cotidian încărcat. Intrarea la evenimentele programului Joia Muzeală se face pe bază de bilet, tariful de vizitare este afişat în incinta fiecărui spaţiu muzeal în parte", a precizat Muzeul Judeţean Mureş.
Muzeul Judeţean Mureş lansează programul-pilot 'Joia Muzeală', în cadrul căruia vizitatorii vor putea avea acces la expoziţii şi la evenimente specifice
Explorează subiectul
Articole Similare

325
Cum alungă lumea ghinionul de Anul Nou: obiceiuri bizare și surprinzătoare din toate colțurile globului
325

35
Biletele pentru concertele de Anul Nou ale Filarmonica George Enescu s-au epuizat în mai puțin de 30 de minute
35

64
Pictorița devenită celebră după restaurarea ratată a unei picturi cu Iisus Hristos a murit la 94 de ani
64

1.464
INTERVIU Revoluția văzută prin ochii unui copil prins și torturat 48 de ore. Drama Nicoletei Giurcanu: 'Am trăit iadul'
1.464

4.172
Ultima sa dorință nu va fi respectată: schimbare majoră la funeraliile celebrei Brigitte Bardot
4.172

22
Filarmonica 'George Enescu' începe 2026 cu două concerte. Biletele s-au epuizat în 30 de minute
22

3.296
Regizorul Cristian Mungiu trage cu „tunul” în autorități: „Stat căpușat de lacomi! Îi exonerează tocmai pe marii datornici!”
3.296

68
Mariah Carey doboară un nou record cu piesa 'All I Want for Christmas Is You'
68

59
Adrian Titieni preia interimatul la Teatrul Național București de la 1 ianuarie 2026
59

1.705
Obiceiurile vechi de Anul Nou pe care femeile le respectă cu strictețe. Vor avea parte de iubire și noroc în noul an
1.705

17
Patriarhul Daniel le urează românilor sănătate, pace și bucurie pentru Anul Nou
17

16
Iranul își consolidează prezența în spațiu: A lansat trei sateliți noi cu ajutorul rachetei Soiuz
16

19
Târgurile de Crăciun din Capitală au atras peste 1,5 milioane de vizitatori
19

















Comentează