Zona euro ar trebui să îşi accelereze integrarea economică şi politică, pentru că în caz contrar alte state ar putea fi tentate să urmeze exemplul Marii Britanii şi să iasă din Uniunea Europeană, a declarat duminică Pierre Moscovici, comisarul european pentru afaceri economice, transmite Reuters.
"Nu ar trebui pur şi simplu să ne împăcăm cu Brexit-ul, ci ar trebui să mergem înainte cu hotărâre. Poate fi o bună oportunitate", a spus Moscovici, adăugând că zona euro trebuie să îşi consolideze uniunea bancară prin introducerea unei garanţii la depozite şi protecţii financiare.
"Dacă rămânerea la situaţia actuală este singurul nostru răspuns, atunci nu va exista doar o ieşire din Uniunea Europeană", a atras el atenţia.
Marea Britanie a votat la 23 iunie, în cadrul unui referendum, pentru părăsirea blocului comunitar, o decizie care a declanşat dezbateri ample privind viitorul Uniunii Europene.AGERPRES
Moscovici: Zona euro ar trebui să îşi accelereze integrarea pentru a se evita alte ieşiri din UE
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

1.653
Vin vremuri grele pentru portofelele bogaților: Europa nu mai pune sub semnul întrebării taxarea averilor, ci modul în care va fi aplicată
1.653

2.068
România intră pe o nouă rută energetică majoră: Transgaz semnează acordul
2.068

463
FOTO Pierre Moscovici a primit Ordinul Național “Steaua României” în grad de Mare Ofițer: Sorin Cîmpeanu i-a înmânat distincția
463

3.931
Europa, lovitură grea pentru Rusia: Au luat banii Kremlinului și îi direcționează către Ucraina
3.931

8.403
Reacția categorică a UE după ce Trump a amenințat că scoate SUA din NATO
8.403

4.214
Cum arăta „fabrica” de examene teoretice a șefului ARR Cristian Anton - Functionarul public era liderul GIO - Contribuțiile membrilor
4.214

4.101
EXCLUSIV România ar putea să cadă în sfera de influență rusă, dacă americanii se retrag din NATO. Adrian Năstase: „Există evident acest risc!”
4.101

69
Victor Negrescu cere Comisiei Europene cadru temporar de ajutor de stat pentru statele și companiile afectate de creșterea prețurilor la combustibili
69

8.531
VIDEO Emil Boc avertizează Guvernul Ilie Bolojan: „Este ultimul tren pentru România, nu va mai fi altul”
8.531

199
Liderii europeni critică înregistrările în care Szijjártó se oferă să acorde sprijin Rusiei
199

2.723
"Furtuna perfectă" adusă de schimbarea ordinii mondiale lovește puternic Europa. Corneliu Bjola (Oxford): "România trebuie să se ridice la alt nivel"
2.723

629
UE trage semnalul de alarmă: Dependența de tehnologie străină poate lovi Uniunea Europeană
629

1.698
UE pregătește intervenții pe piața energiei: Bruxellesul ia în calcul reactivarea planului de criză din 2022
1.698
















Comentează