Este "stupid" să-l acuzi pe preşedintele american, Donald Trump, că este un agent rus, a declarat miercuri consilierul de politică externă al Kremlinului, Iuri Uşakov, după apariţia unor informaţii în presă potrivit cărora Biroul Federal de Investigaţii (FBI) al SUA a declanşat în 2017 o anchetă menită să determine dacă preşedintele american lucra pentru Moscova, informează AFP preluată de Agerpres.
"De ce să comentăm această stupiditate? Cum ar putea fi preşedintele SUA un agent al unei alte ţări?", a declarat Iuri Uşakov în faţa jurnaliştilor.
El a adăugat că relaţiile dintre SUA şi Rusia sunt "mai rele că niciodată" şi "nu s-a făcut nimic pentru dezvoltarea lor" după alegerea lui Donald Trump preşedinte, în noiembrie 2016.
La rândul său, ministrul de externe al Rusiei, Serghei Lavrov, a explicat miercuri că îi este "dificil să înţeleagă ce se întâmplă în jurul acestor acuzaţii" împotriva preşedintelui american. "Nu pot să cred că jurnaliştii din SUA se ocupă în mod serios de aceste probleme", a declarat Lavrov în timpul conferinţei sale de presă anuale.
Potrivit The New York Times, FBI a deschis această anchetă care a fuzionat apoi rapid cu cea declanşată de procurorul special Robert Mueller asupra suspiciunilor privind existenţa unor legături între Moscova şi echipa de campanie a candidatului republican la alegerile prezidenţiale din 2016.
"Nu doar că nu am lucrat pentru Rusia, ci cred că este o ruşine să puneţi această întrebare", a reacţionat Donald Trump în faţa acuzaţiilor New York Times.
Donald Trump neagă categoric orice legătură cu Rusia şi critică regulat ancheta lui Mueller, pe care o califică drept "vânătoare de vrăjitoare". Această anchetă, încă în curs, a dus la numeroase inculpări şi condamnări, în special ale foştilor colaboratori ai preşedintelui.
Moscova sare în apărarea lui Trump - Este stupid să-l acuzi pe preşedintele american că este un agent rus
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

4
Mark Rutte se va deplasa la Washington săptămâna viitoare pentru discuţii cu Trump
4

326
Ucrainenii neagă pierderea întregului Luhansk - Păcăleală de 1 aprilie
326

1.301
O nouă problemă majoră de securitate în Europa și America de Nord - Ținta principală sunt adolescenții
1.301

72
Soartă tragică pentru balena eșuată în largul unei insule germane: ”Suntem de părerea fermă că animalul va muri acolo”
72

1.909
Trump: SUA sunt 'STUPIDE' - Judecătorii Curții Supreme, sceptici faţă de ordinul liderului american de a restricţiona cetăţenia prin naştere
1.909

54
Cine va păstra câinele? - Lege privind custodia comună a animalelor de companie, adoptată de parlamentul Braziliei
54

1.335
VIDEO Ucraina continuă loviturile asupra infrastructurii petroliere ruse - Rafinăria din Ufa este în flăcări
1.335

3.701
O studentă a găsit metoda perfectă de copiat la teste. Aceasta a transformat-o într-o adevărată afacere
3.701

3.332
Scandalul Epstein zguduie administrația. Trump ia în calcul schimbarea procurorului general: numele surpriză care circulă la Casa Albă
3.332

2.923
SUA au arătat lipsă de respect faţă de celelalte ţări membre ale NATO, afirmă un înalt consilier al preşedintelui polonez
2.923

4.971
Trump, primul discurs oficial de la Casa Albă despre războiul cu Iranul: între promisiuni de pace și amenințarea de a-i trimite 'înapoi în epoca de piatră'
4.971

3.233
Mesaj din lumea de altădată: ce scria pe o hârtie din interiorul unei sticle aruncată în mare în 1886
3.233

895
Șeful NATO merge la Washington: vizită crucială pentru viitorul NATO în mandatul lui Trump
895
















Comentează