Kremlinul l-a felicitat vineri pe Dmitri Muratov, editor şi jurnalist, proaspăt laureat al Premiului Nobel pentru pace pe 2021, o reacţie ce survine în ciuda faptului că publicaţia pe care acesta o conduce, Novaia Gazeta, a criticat frecvent autorităţile ruse, transmite Reuters, citat de agerpres.
Muratov este unul din cei doi jurnalişti, alături de filipineza Maria Ressa, aleşi de Comitetul Nobel norvegian pentru a fi recompensaţi cu Premiul Nobel pentru Pace, care în acest an a onorat libertatea de exprimare, 'o precondiţie pentru democraţie şi pace durabilă'.
'Îl felicităm pe Dmitri Muratov', le-a declarat reporterilor, la scurt timp după anunţul de la Oslo, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.
'El lucrează cu consecvenţă în acord cu idealurile sale, este dedicat lor, este talentat, este curajos', a adăugat Peskov.
Muratov a fondat cotidianul Novaia Gazeta în 1993 şi de 24 de ani este redactorul său şef. Novaia Gazeta este unul din foarte puţinele organe de presă independente din Rusia. De la înfiinţarea cotidianului, şase dintre jurnaliştii săi au fost asasinaţi, notează dpa.
Moscova l-a felicitat pe Dmitri Muratov proaspăt laureat al Premiului Nobel pentru pace, în ciuda faptului că a criticat frecvent autorităţile ruse
Explorează subiectul
București
10°C
Articole Similare

1.062
La limita declanșării: Cât de aproape a fost Iranul de un atac devastator al americanilor
1.062

2.004
Viktor Orban recunoaște convorbirea cu Putin și îl atacă pe premierul polonez: "Tu ce ai făcut pentru pace?"
2.004

52
Lidera opoziției din Taiwan: Sper că vizita în China va semăna „semințele păcii”
52

8.890
Benjamin Netanyahu, pus la zid după armistițiul cu Iranul: 'Nu a existat niciodată un dezastru politic mai mare în întreaga noastră istorie'
8.890

2.057
VIDEO Pace pe jumătate în Orientul Mijlociu. Israelul continuă ofensiva în Liban: cel puțin 8 morți și mai mulți răniți
2.057

139
Premierul britanic, Keir Starmer, se deplasează în Golful Persic
139

3.638
VIDEO NASA publică imagini extrem de spectaculoase: Cum arată, de fapt, partea ascunsă a Lunii și cum se vede Pământul privit de pe Lună
3.638

272
Democrații au cerut demiterea lui Donald Trump, după ce președintele a amenințat că va comite crime de război în Iran
272

69
Atacuri aeriene rusești asupra regiunii Zaporijia din Ucraina - O persoană a murit
69

116
Mai mulți lideri au salutat acordul de încetare temporară a focului între Statele Unite şi Iran
116

6.592
Iranul ironizează armistițiul acceptat de Trump: 'O retragere umilitoare'
6.592

6.683
Impact instant asupra prețurilor petrolului, după ce SUA și Iranul au anunțat un armistițiu și redeschiderea Strâmtorii Ormuz
6.683

6.932
Donald Trump jubilează și anunță că americanii vor rămâne o perioadă în Strâmtoarea Ormuz: Este o zi mare pentru pacea mondială!
6.932
















Comentează