Agenţia de evaluare financiară Moody's a îmbunătăţit vineri ratingul de ţară al Ungariei, de la 'Baa3' până la 'Baa2', ca urmare a revenirii solide a economiei ungare din pandemie, o veste bună pentru premierul Viktor Orban în campania electorală pentru legislativele de anul viitor, transmite Reuters preluat de agerpres.
Viktor Orban riscă să se confrunte anul viitor cu cele mai strânse alegeri din peste un deceniu în condiţiile în care şase partide, de orientare liberală, ecologistă, socialistă sau naţionalistă, au decis să se alieze. Ceea ce le uneşte, în pofida clivajelor ideologice, este obiectivul de a-l înlătura de la putere pe premierul suveranist Viktor Orban, pe care îl acuză de derivă autoritară şi corupţie.
În perspectiva alegerilor, Viktor Orban a anunţat măsuri generoase precum reduceri de taxe pentru familii în valoare de două miliarde de dolari, eliminarea taxei pe venit pentru tinerii muncitori, granturi pentru renovarea caselor şi majorări de pensii. Viktor Orban spune că revenirea puternică a economiei permite aceste cheltuieli suplimentare, în pofida solicitărilor venite de la Banca Naţională privind o reducere mai rapidă a deficitului bugetar.
Într-un comunicat de presă publicat vineri seara Moody's a estimat că creşterea economică solidă precum şi perspectivele pe termen mediu "susţin consolidarea fiscală şi reducerea poverii datoriei guvernamentale". "Pe ansamblu, Moody's se aşteaptă doar la pagube foarte limitate de pe urma pandemiei de coronavirus", a adăugat Moody's.
Anterior, ministrul ungar al Finanţelor, Mihaly Varga a estimat că ritmul de creştere al economiei ungare ar putea ajunge la 7%-7,5% în acest an.
Revenirea economiei ungare a accelerat începând din trimestrul al doilea, ajutată de stimulentele fiscale şi monetare care au majorat creditele acordate companiilor şi gospodăriilor.
La rândul său, Banca Naţională a Ungariei a anunţat că se aşteaptă la o "traiectorie pozitivă pentru ratingul suveran" în perioada următoare după decizia Moody's.
Moody's îmbunătăţeşte ratingul Ungariei, o veste bună pentru Viktor Orban în perspectiva alegerilor
Explorează subiectul
București
5°C
Articole Similare

3
Jeff Bezos vrea să atragă 100 de miliarde de dolari pentru achiziţia şi transformarea companiilor industriale cu ajutorul inteligenţei artificiale
3

6
SUA emit o nouă derogare de 30 de zile pentru vânzarea petrolului rusesc, adăugând excepţii în cazul Cubei şi Coreei de Nord
6

338
Aurul şi argintul se prăbuşesc pe pieţele globale, pe fondul temerilor legate de războiul din Iran şi inflaţie
338

943
VIDEO Planul uriaș de 30 de miliarde de euro gândit de Europa pentru a combate prețul la combustibil: Nicușor Dan a dezvăluit toate planurile europene
943

20
Curtea de Conturi Europeană: Fondul pentru inovare al UE, prea lent pentru sectorul tehnologiilor curate
20

85
Guvernul american atrage atenția: Livrarea de petrol rusesc către Cuba este în continuare interzisă
85

22
SUA iau în calcul relaxarea sancțiunilor asupra petrolului iranian
22

73
SALROM vrea să reia exploatarea grafitului la Baia de Fier, cu investiții de peste 600 de milioane de euro
73

19
ANCOM explică dezvoltatorilor de jocuri video cum se aplică Regulamentul DSA
19

18
BVB a închis pe roşu şedinţa de joi
18

1.162
Războiul din Iran zguduie economia globală. FMI avertizează asupra riscurilor
1.162

1.877
„Criza e la ușă, face cioc cioc!” - Avertisment sumbru în plen, înaintea discursului lui Bolojan
1.877

14
OMC: Creşterea comerţului mondial va încetini la 1,9% în 2026
14















Comentează