Mai multe sindicate au făcut apel la grevă pe 2 iunie la ministerul francez de externe, un eveniment extrem de rar în diplomaţia franceză, pentru a-şi exprima "disconfortul" în faţa unei "avalanşe de reforme" care pune capăt corpului diplomatic francez, transmite AFP.
Aceasta este a doua grevă din istoria ministerului, prima având loc în 2003 pentru chestiuni legate de indemnizaţii, după cum a indicat Olivier da Silva, şeful sindicatului CFTC, o dovadă, potrivit acestuia,"a unui disconfort real într-o instituţie care însă nu are o tradiţie a răzvrătirii".
"Quai d'Orsay dispare treptat", sunt îngrijorate cele şase sindicate precum şi un colectiv de 400 de tineri diplomaţi, denunţând în special reforma care pune capăt diplomaţilor de carieră, reduce activităţile consulare şi desfiinţează posturi; o reducere cu 50% a personalului la toate categoriile în mai puţin de 30 de ani, informează Agerpres.
"Aceste măsuri ce demontează instrumentul nostru diplomatic sunt o prostie într-un moment în care războiul tocmai a revenit în Europa", scriu ei.
Cea mai controversată reformă se referă la eliminarea treptată, până în 2023, a miniştrilor plenipotenţiari şi a consilierilor pentru afaceri externe.
Diplomaţii vizaţi - aproximativ 700 de persoane - sunt chemaţi să se alăture unui nou corp de "administratori de stat".
Într-un comunicat de presă, Quai d'Orsay a lăudat "dialogul social de calitate" stabilit cu "toate sindicatele", subiectele fiind abordate "în spirit constructiv de ambele părţi".
Reforma înaltei funcţii publice dorite de preşedintele Emmanuel Macron prevede ca înalţii funcţionari publici să nu mai fie ataşaţi unei anumite administraţii. Ei vor trebui să facă schimbări în mod regulat pe parcursul carierei.
"Nu suntem interschimbabili! Am cel mai mare respect pentru colegii mei din alte administraţii, dar nu ştiu să le fac treaba şi ei nu ştiu să o facă pe a mea. Diplomaţii au o imagine proastă a unor regi leneşi care fură bani publici, când, în realitate, sunt funcţionari publici foarte ataşaţi de administraţia republicană. Şi există deja o mare diversitate a parcursului (profesional) la Quai d'Orsay", pledează Olivier da Silva.
Franţa are a treia cea mai mare reţea diplomatică din lume, după Statele Unite şi China. Aproximativ 14.000 de angajaţi (permanenţi, contractuali, recrutaţi local etc.) sunt angajaţi de ministerul francez al afacerilor externe, potrivit cifrelor oficiale.
Moment rar în Franța: grevă la Ministerul de Externe. S-a mai întâmplat o singură dată în istorie
Explorează subiectul
București
-1°C
Articole Similare

556
Donald Trump anunță o mare operațiune în Iran: Fiți atenți ce se întâmplă astăzi!
556

1.078
Pericol major pentru Europa: Un tsunami ar putea lovi în orice moment, dar țările europene nu au planuri pentru un asemenea dezastru
1.078

2.034
VIDEO Donald Trump a aflat detalii despre starea noului lider al Iranului: Este în viață, dar cred că este rănit
2.034

3.375
VIDEO Noapte de foc în Orientul Mijlociu - Israelul a atacat masiv Iranul iar riposta nu s-a lăsat așteptată
3.375

2.529
CJUE decizie care va genera efecte și în România: Autoritățile, obligate să accepte schimbarea de gen și a tuturor datelor de stare civilă
2.529

961
Situație alarmantă în Europa: buncărele civile sunt în ruină, iar Bruxelles-ul recunoaște că nu poate face nimic
961

41
Artemis II: NASA vizează începutul lunii aprilie pentru misiunea lunară
41

8.681
Astroloaga care a prezis Covid vine cu o nouă profeție terifiantă: Harta lumii se va schimba foarte brusc! Momentul cheie va fi în câteva luni
8.681

3.589
Situație extrem de ciudată: Președinții din Venezuela și Columbia au anulat întâlnirea și invocă ”forța majoră”
3.589

64
Japonia, pregătită să se alăture proiectului Golden Dome al lui Trump (media)
64

7.340
Președintele Poloniei dă o lovitură de mari proporții Comisiei Europene: Blochează participarea Poloniei la programul SAFE
7.340

22
Noul guvern din Chile semnează un acord cu SUA privind mineralele critice
22

5.253
Donald Trump a luat o măsură care va genera mari controverse: Ridică sancțiunile impuse Rusiei și permite cumpărarea de petrol rusesc
5.253

















Comentează