Cu o zi înaintea începerii procesului de impeachment al fostului preşedinte Donald Trump sub acuzaţia că a incitat asaltul asupra Capitoliului de luna trecută, avocaţii săi au negat luni că miliardarul republican a încurajat violenţa şi au pus la îndoială constituţionalitatea procedurii acum că acesta nu se mai află la Casa Albă, relatează Reuters potrivit Agerpres.
Avocaţii lui Trump i-au acuzat pe cei nouă congresmeni democraţi, numiţi oficial "manageri ai impeachment-ului" de "necinste intelectuală şi lipsă de conţinut factual" pentru modul în care au portretizat discursul lui Trump de la 6 ianuarie către susţinătorii săi, înainte ca aceştia să ia cu asalt clădirea Congresului.
O sursă familiarizată cu discuţiile a declarat că procesul va începe cu o dezbatere de patru ore asupra constituţionalităţii procedurii în contextul în care Donald Trump nu mai este preşedinte. Procesul va prilejui apoi 32 de ore de dezbateri începând de miercuri după-amiază, a adăugat sursa citată.
Cei nouă democraţi care vor juca rolul de procurori speră să-i convingă pe membrii Senatului împărţi egal între democraţi şi republicani să-l condamne pe Trump şi să-i interzică să mai deţină vreodată o funcţie publică. Donald Trump şi-a încheiat mandatul de preşedinte pe 20 ianuarie, după ce a pierdut alegerile din 3 noiembrie în faţa lui Joe Biden.
"Necinstea intelectuală şi lipsa de conţinut factual care se remarcă în memorandumul pentru proces al managerilor Camerei servesc doar pentru a evidenţia încă o dată că această procedură de impeachement nu a avut niciodată ca scop căutarea dreptăţii", au scris avocaţii lui Trump drept răspuns la un briefing al procurorilor Camerei Reprezentanţilor.
"În loc de asta, aceasta a fost doar o tentativă egoistă a conducerii democrate de a profita de sentimentele de şoc şi confuzie de care au fost năpădiţi americanii din întreg spectrul politic când au văzut distrugerea de la Capitoliu comisă de câteva sute de persoane", au mai scris avocaţii lui Trump în răspunsul lor.
Ei şi-au subliniat opinia că un proces după încetarea mandatului nu este permis în conformitate cu Constituţia.
O tentativă eşuată de la 26 ianuarie de a respinge cazul împotriva lui Trump întrucât ar fi neconstituţională o astfel de procedură după încetarea mandatului a beneficiat de sprijinul a doar 45 dintre cei 50 de republicani din Senat.
Procurorii Camerei Reprezentanţilor au respins acest argument în documentul trimis Senatului săptămâna trecută. Ei au pledat pentru condamnarea lui Donald Trump pentru a pentru a proteja democraţia americană şi securitatea naţională şi pentru a descuraja orice viitor preşedinte care ar putea lua în considerare provocarea de violenţe pentru a obţine puterea. Ei au argumentat că Trump are "o responsabilitate unică" pentru asaltul asupra Capitoliului.
Pentru a obţine o condamnare, 17 republicani vor trebui să li se alăture celor 50 de democraţi în timpul votului, un obstacol dificil.
Dacă procurorii Camerei Reprezentanţilor vor decide să cheme martori, Senatul va dezbate această temă şi va organiza un vot asupra acestui aspect, a mai precizat sursa citată.
În discursul său de la 6 ianuarie, Trump a repetat afirmaţiile nedovedite că alegerile au fost fraudate şi le-a cerut susţinătorilor săi să mărşăluiască la Capitoliu, "să oprească furtul", "să dea dovadă de tărie" şi "să lupte din răsputeri".
Asaltul a întrerupt certificarea oficială de către Congres a victoriei în alegeri a lui Biden, i-a făcut pe congresmeni să se încerce să se ascundă în clădire pentru a fi în siguranţă şi s-a soldat cu moartea a cinci oameni, printre care un ofiţer de poliţie.
Avocaţii lui Trump susţin că el a folosit cuvântul luptă într-un "sens figurat" şi acest lucru "nu poate fi interpretat drept o încurajare a unor acte de violenţă".
"În mod notabil au lipsit din discursul său orice referire sau încurajare a unei insurecţii, revolte, acţiuni criminale sau orice acte de violenţă fizică de orice fel", au mai apreciat avocaţii lui Donald Trump.
Contestarea cazului împotriva lui Trump pe motive constituţionale le va permite republicanilor din Senat să voteze împotriva condamnării fără a apăra direct discursul fostului preşedinte către susţinătorii săi înainte de asaltul asupra Capitoliului, notează Reuters.
Ambele partide au un interes în a încheia procesul cât mai repede. Biden a făcut apel de la începerea mandatului la vindecare şi unitate într-o ţară care a fost profund polarizată de preşedinţia lui Trump.
Democraţii deţin majorităţi fragile atât în Camera Reprezentanţilor, cât şi în Senat, iar procesul de impeachment ar putea să îngreuneze adoptarea de către Congres a planului de redresare de 1,9 trilioane de dolari după pandemia de COVID-19 şi încheierea procesului de validare a membrilor guvernului, mai scrie agenţia de ştiri britanică.
Moment istoric în SUA - Avocaţii lui Trump pun sub semnul întrebării constituţionalitatea procesului de impeachment
Explorează subiectul
Articole Similare

401
VIDEO Trump primește în cele din urmă un premiu pentru pace: țara care îl susține pe președintele SUA
401

10
SUA: Exporturile de soia rămân sub nivelurile prognozate
10

28
Poliţistul responsabil cu securitatea echipei Franţei, sancţionat după o donaţie făcută de Kylian Mbappe
28

67
Jaf de 30 mil. € în vestul Germaniei, la o sucursală a unei case de economii
67

2.006
Rusia a atacat porturile ucrainene de la Marea Neagră, avariind o navă civilă
2.006

50
Partidul german de extremă dreapta AfD a fost invitat să participe la Conferinţa de securitate de la München din 2026
50

2.016
Peskov spune că „tentativa de atac" asupra reședinței lui Putin este un „atac terorist”, îndreptat și „împotriva lui Trump”
2.016

79
Zeci de medicamente din Franța sunt considerate mai periculoase decât utile, inclusiv produse autorizate în 2025
79

1.755
'O nouă rundă de minciuni': Ucraina neagă atacul cu drone asupra reședinței lui Putin, dar Kremlinul continuă să insiste
1.755

37
Franța mobilizează 10.000 de forțe de ordine la Paris pentru a preveni violențele de Revelion
37

26
357 de persoane arestate în 21 de provincii din Turcia, într-o amplă operaţiune împotriva organizaţiei Stat Islamic (SI)
26

3.062
Ultima sa dorință nu va fi respectată: schimbare majoră la funeraliile celebrei Brigitte Bardot
3.062

1.153
Așa arată viitorul, potrivit TIME: Marile invenții care au definit anul 2025
1.153

















Comentează