Antibiotice Iaşi a încheiat 2019 cu venituri din vânzări în valoare de 389,71 milioane lei, cu 7% mai mari raportat la valoarea înregistrată în anul anterior, iar profitul înainte de impozitare s-a situat la 35,2 milioane lei, menţinându-se la nivelul celui din 2018, potrivit unui comunicat al companiei, remis miercuri AGERPRES.
"Acest rezultat exprimă efortul susţinut de gestionare a cheltuielilor, în condiţiile în care valoarea taxei clawback a crescut cu 15% faţă de anul anterior ajungând la valoarea de 42,2 milioane lei. Profitul brut şi taxa clawback aferente anului 2019 au fost în valoare de 77,39 milioane lei, cu 8% mai mare decât în 2018 (71,57 milioane lei) ceea ce demonstrează îmbunătăţirea activităţii de management a proceselor. Profitul din exploatare în valoare de 41,56 milioane lei a fost cu 6% mai mare în comparaţie cu valoarea înregistrată în anul 2018, ca urmare a bunei gestionări a costurilor de producţie", se menţionează în documentul citat.
Potrivit sursei citate, anul 2019 a însemnat cel mai mare ritm de creştere al vânzărilor la export din ultimii cinci ani. Astfel, exporturile au reprezentat 40% din cifra de afaceri a companiei, ajungând la 152,1 milioane de lei, cu 25% superior nivelului înregistrat în 2018.
De asemenea, este primul an în care vânzările de produse finite pe pieţele internaţionale au devansat semnificativ vânzările obţinute pentru substanţa activă Nistatină. În acest context, principalul motor de creştere la export l-a reprezentat vânzarea de produse finite care, în teritoriile unde compania Antibiotice are deschise reprezentanţe comerciale - Vietnam, Republica Moldova, Ucraina, Serbia - a înregistrat o creştere de peste 65%, comparativ cu cea obţinută în 2018, ajungând la valoarea de 44,4 milioane de lei.
Totodată, piaţa SUA a determinat rezultate pozitive pe segmentul produselor finite pentru care Antibiotice deţine certificare FDA (Food & Drug Administration), iar la finele anului trecut compania a înregistrat o creştere cu 50% a exporturilor de pulberi sterile injectabile şi a pus bazele lansării în anul 2020 a unui nou produs, creând astfel premisele unei dezvoltări solide şi pe termen lung pe această piaţă.
"Consolidarea poziţiei de lider mondial pentru substanţa activă Nistatină se reflectă în trendul ascendent al vânzărilor pe acest produs din ultimii 5 ani determinând o creştere a numărului de noi parteneri în Europa, America de Sud, America de Nord. Obiectivul de vânzare propus pentru anul 2019 pentru Nistatină a fost atins în procent de 100%, printr-un management continuu al costurilor, cantităţilor fabricate şi gestionarea parteneriatelor strategice pe principalii clienţi", precizează compania.
Totodată, în vederea extinderii prezenţei pe piaţa internaţională, în anul 2019 s-au obţinut un număr de cinci noi Autorizaţii de Punere pe Piaţă (APP) pentru medicamente marca Antibiotice, ce vor fi comercializate în teritoriile din Asia şi Europa.
Pe piaţa internă, Antibiotice a înregistrat un nivel al vânzărilor comparabil cu vânzările înregistrate în anul 2018, atât în farmacii, cât şi spitale, în valoare de 335,9 milioane de lei, în condiţiile în care strategia de dezvoltare a firmei privind portofoliul de produse este orientată preponderent către clase terapeutice cu notorietate şi calitate recunoscută de peste 64 de ani, dar şi către produse destinate menţinerii stării de bine şi de sănătate a populaţiei.
Dar anul 2019 a însemnat şi reluarea fabricaţiei pentru produsul Moldamin, brand recunoscut din portofoliul companiei de aproape 60 de ani.
"Moldamin revine în practica medicală într-o formulă nouă, realizată după principii de formulare moderne, ce conţine aceeaşi substanţă activă - benzatin benzil penicilină, dar şi alţi excipienţi. Moldamin este o penicilină retard (cu acţiune întârziată) şi reprezintă medicamentul de primă intenţie în infecţii în care este necesară asigurarea unor concentraţii de antibiotic prelungite, că de exemplu în infecţii respiratorii (angină streptococică - roşu în gât, otită, sinuzită), boli venerice (sifilis), infecţii cutanate (erizipel). De asemenea, este prima recomandare în prevenirea reumatismului articular acut şi a carditei reumatismale", se mai spune în comunicat.
Moldaminul revine în potrofoliul Antibiotice Iași - Creștere de 7% în ultimul an
Explorează subiectul
Articole Similare

31
Președinta Colegiului Medicilor din România: 'Infrastructura sanitară reprezintă una din marile provocări ale sistemului medical'
31

21
Președintele CJ Neamț: Proiectul noului SJU Piatra-Neamţ, depus pentru finanţare prin PNIUS
21

50
Ministrul Sănătății: Spitalele publice primesc finanțare pentru chirurgie robotică prin programul 'AP-ROBOTICA'
50

142
Zeci de medicamente din Franța sunt considerate mai periculoase decât utile, inclusiv produse autorizate în 2025
142

72
Inovația în sănătate, un factor esențial pentru îmbunătățirea stării de sănătate a populației și pentru creșterea speranței de viață ajustate la calitate
72

90
Sibiul își înființează primul spital municipal
90

221
Cercetătorii au descoperit cum acționează unul dintre cele mai periculoase tipuri de cancer
221

5.159
DNA a descins în mediul universitar: doi profesori de la Facultatea de Medicină din Galați, judecaţi pentru mită la examenul de rezidenţiat
5.159

66
Noul program de finanțare a tratamentelor dentare, criticat de Colegiul Medicilor Stomatologi
66

34
Este necesara susținerea inovației medicale și a reformelor din sănătate, în contextul reducerii deficitului bugetar
34

5.675
Alexandru Rogobete anunță mutările anului 2026 în sănătate: Regulile se schimbă drastic în spitale
5.675

40
Sezonul gripei se intensifică: Numărul cazurilor s-a dublat într-o săptămână în județul Bacău
40

3.066
O nouă descoperie de referință despre una dintre cele mai comune boli ale creierului asociate îmbătrânirii: legătura dintre bacteria orală și stomac (studiu)
3.066

















Comentează