Primarul comunei argeşene Beleţi-Negreşti, Mihai Marin, a fost reţinut joi seară pentru distrugere, fiind suspectat că a provocat un incendiu în sediul instituţiei pe care o conduce.
"Poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Topoloveni, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Topoloveni, au continuat cercetările în dosarul penal întocmit în urma incendiului petrecut în noaptea de 12 spre 13 decembrie a.c., pe raza localităţii Beleţi-Negreşti. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de distrugere prin incendiere şi sustragerea sau distrugerea de înscrisuri, conform art. 256, alin. 4 şi 259 din Codul Penal", se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Poliţiei Judeţean (IPJ) Argeş.
Conform aceleiaşi surse, poliţiştii de investigaţii criminale au pus în executare un mandat de aducere pe numele unui bărbat de 53 de ani, din Beleţi-Negreşti, bănuit de săvârşirea faptelor.
"După administrarea probatoriului, în cursul serii, a fost dispusă măsura reţinerii pentru 24 de ore, pe bază de ordonanţă, urmând ca în cursul zilei de mâine să fie prezent Parchetului de pe lângă Judecătoria Topoloveni, cu propunere de luare a unei măsuri preventivă", precizează IPJ Argeş.
Un incendiu a izbucnit, în noaptea de duminică spre luni, la sediul Primăriei Beleţi-Negreşti, primele verificări indicând că focul ar fi fost pus intenţionat, potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Argeş.
Primarul Mihai Marin nu a mai putut fi contactat după producerea incendiului. În cursul zilei de luni, el a fost implicat într-un accident rutier produs pe Defileul Jiului şi a fost transportat la Unitatea de Primiri Urgenţe a SJU Târgu Jiu, ulterior părăsind la cerere unitatea medicală.
Edilul a fost găsit de poliţişti în municipiul Piteşti, în noaptea de marţi spre miercuri, fiind internat în spital cu hipotermie şi mai multe leziuni traumatice.
Misterul incendiului de la primăria Beleţi-Negreşti pare a fi elucidat - Primarul dispărut și găsit în apele Argeșului, reținut pentru distrugere
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

357
ÎCCJ schimbă măsurile în dosarul Potra: fiul și nepotul lui Horațiu Potra scapă de arest, mercenarul rămâne în spatele gratiilor
357

1.548
VIDEO Călin Georgescu, mesaj pentru români după ieșirea de la Curtea de Apel: "România este condamnată de către actualul guvern la neputință pentru a fi exploatată". Ce a spus despre acordul Mercosur
1.548

24
Elevii intră în vacanţă vineri după finalizarea cursurilor
24

11
Sorin Ţiplea ('Didactica' Vaslui): "Simulările sunt o radiografie de moment. ce contează este intervenţia ulterioară a profesorului"
11

1.630
"Război" în online între Cătălin Drulă și Ciprian Ciucu pe bugetul Capitalei: O oportunitate ratată vs. Te rog nu dezinforma
1.630

908
Jaf la un cazinou din Caransebeș. Doi indivizi mascați cu cagule au atacat o angajată
908

2.466
Avocatul lui Cristian Anton acuză „judecata publică” și pune sub semnul întrebării imparțialitatea instanței: „Scopul este compromiterea iremediabilă a persoanei”
2.466

2.770
ALERTĂ hidrologică! INHGA a emis Cod portocaliu de inundații în 5 județe din țară și Cod galben în 17 județe (HARTA)
2.770

4.113
Dacia vrea să lanseze un model care costă doar 6.000 de euro. Este prima dată în 20 de ani când se întâmplă așa ceva
4.113

66
Atenție, șoferi! Restricţii de circulație pe DEX 12 Piteşti-Craiova. Anunțul Infotrafic
66

2.289
Radu Miruță intră pe terenul de fotbal! Ministrul Apărării anunță reducerea tarifului de închiriere pentru stadionul Steaua
2.289

3.170
VIDEO Furau curent, la propriu, mascații le-au tăiat firele! 20 de percheziții în Mureș
3.170

83
Angajatori sancţionaţi şi executări silite în contul şomerilor pentru absenţele de la cursurile de formare profesională
83
















Comentează