Opozantul rus Aleksei Navalnîi a fost transferat din colonia penitenciară în care se afla într-o locaţie necunoscută, a declarat marţi un colaborator apropiat, relatează Reuters.
"Unde se află acum Aleksei şi în ce colonie este transportat nu ştim", a declarat Leonid Volkov, colaborator apropiat al lui Navalnîi, într-o postare de Telegram.
Navalnîi, cel mai important lider al opoziţiei din Rusia din ultimul deceniu, a fost încarcerat pentru doi ani şi jumătate pe motiv că ar fi încălcat termenii eliberării condiţionate în februarie 2021 după ce s-a întors din Germania, unde s-a restabilit în urma otrăvirii cu un agent neurotoxic despre care susţine că a fost comandată de Kremlin.
Pe 24 martie, Navalnîi a fost condamnat la încă nouă ani de închisoare pentru fraudă şi sfidarea unui tribunal. Liderul opoziţiei susţine că acuzaţiile împotriva lui sunt fabricate şi menite să împiedice realizarea ambiţiilor sale politice.
Judecătorul a ordonat ca Navalnîi, care a caracterizat campania militară a Rusiei din Ucraina drept "prostească", să fie transferat într-o închisoare de maximă securitate, unde drepturile la vizitare şi de corespondenţă vor fi reduse.
Navalnîi şi-a executat până acum sentinţa la Colonia corecţională nr. 2, o colonie penitenciară de la Pokrov, aflată la 119 km est de Moscova.
Reţeaua politică a lui Navalnîi a fost în mare parte destructurată de la încarcerarea sa, fiind clasificată drept organizaţie "extremistă". Colaboratorii de prim-rang şi organizatorii au fost fie încarceraţi, fie forţaţi să părăsească ţara.
Navalnîi a declarat în urmă cu două săptămâni că a fost pus sub acuzare într-un nou dosar penal pentru crearea unei organizaţii extremiste şi incitare la ură împotriva autorităţilor, infracţiuni care pot atrage o pedeapsă maximă de 15 ani de închisoare.
Mișcare neanunțată a rușilor: Opozantul Aleksei Navalnîi, dus din colonia penitenciară într-un loc necunoscut
Explorează subiectul
București
13°C
Articole Similare

0
Memoriile unei Prime Doamne - Culisele candidaturii lui Joe Biden pentru Casa Albă
0

45
Urmează zile dificile pentru Israel - Șeful Comandamentului Frontului Intern avertizează
45

44
Noile ținte ale SUA - Civilii iranieni avertizați să plece „imediat” din porturile aflate în Strâmtoarea Ormuz
44

722
Administrația Prezidențială dă detalii despre vizita de joi a lui Volodimir Zelenski la Nicuşor Dan
722

1.131
Israelul anunță război 'fără limită de timp' împotriva Iranului / Mesaj dur de la Tel Aviv: 'Liderii iranieni fug ca șoarecii prin tuneluri'
1.131

82
Conflictul din Orientul Mijlociu bubuie la Roma - Georgia Meloni, presată de opoziție
82

1.129
Rusia, acuzată de orchestrarea unei campanii de dezinformare pentru a-l glorifica pe Viktor Orban. Opoziția, pusă la zid prin atacuri virulente
1.129

65
Kremlinul taie în carne vie - Reducer drastice pentru cheltuielile neesnțiale
65

1.768
Un înalt oficial iranian recunoaște: Mojtaba Khamenei a fost rănit în atacul din 28 februarie
1.768

2.114
Erika Kirk a fost numită de Trump să îi ia locul soțului decedat, Charlie Kirk, într-o poziție importantă în Academia Forțelor Aeriene a SUA
2.114

130
Șeful CENTCOM: Puterea de luptă a SUA se consolidează, puterea de luptă a Iranului scade
130

3.667
Șeful NATO îl avertizează indirect pe Putin în privința R. Moldova: „NATO este gata să ofere sprijinul necesar Chișinăului”
3.667

2.357
Israelul recunoaște: Nu există nicio certitudine că războiul din Iran va duce la căderea regimului de la Teheran
2.357

















Comentează