Erika Kirk a fost numită de Trump să îi ia locul soțului decedat, Charlie Kirk, într-o poziție importantă în Academia Forțelor Aeriene a SUA

Autor: Meilă Emilia-Alexandra

Publicat: 11-03-2026 16:41

Article thumbnail

Sursă foto: Mandel Ngan/AFP/Getty Images

Erika Kirk, văduva activistului Charlie Kirk, ucis în toamna anului trecut, a fost numită de președintele american Donald Trump în consiliul consultativ al Academiei Forțelor Aeriene ale SUA, conform Mediafax.

Aceasta îl înlocuiește pe soțul său în comisia formată din 16 membri ai centrului de instruire militară.

Potrivit The Guardian și a altor publicații internaționale, Erika Kirk va face parte din consiliului de vizitatori al academiei care „anchetează moralul, disciplina, programa, instruirea, echipamentul fizic, afacerile fiscale, metodele academice și alte aspecte” ale centrului de instruire militară din Colorado Springs.

Preluarea locului soțului său

Charlie Kirk a fost numit de Trump în consiliu cu un an înainte și a ocupat funcția până la moartea sa. Practic, Erika Kirk va prelua acest loc.

Academia nu a făcut niciun anunț oficial cu privire la numirea acesteia, dar numele ei a fost deja adăugat pe lista membrilor ca una dintre cele cinci persoane numite în prezent de Trump.

Susținerea Casei Albe

Purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Olivia Wales, a spus că Erika Kirk este „alegerea perfectă” pentru a-i succeda soțului.

„Charlie Kirk a servit cu mândrie în consiliu, inspirând nu numai următoarea generație de membri ai serviciului militar, ci și milioane de oameni din întreaga lume cu credința sa creștină îndrăzneață, apărarea adevărului și dragostea profundă pentru țară”, a spus purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, potrivit The Hill.

Charlie Kirk a fost numit de Trump în Consiliul de vizitatori în martie 2025. În paralel, el a fost cofondator al grupului conservator Turning Point USA și promova valorile conservatoare în campusurile universitare din toată țara.

Erika Kirk a preluat funcția de CEO al Turning Point USA după moartea lui Charlie Kirk.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
București
Temperatură13°C
Variabil
România
Vânt2km/h
Citește
mai multe
Articole Similare
Parteneri