Cu o zi înainte de Crăciun, Mircea Lucescu, ajuns la 80 de ani, a acordat un amplu interviu publicației italiene Gazzetta dello Sport, în care a revenit asupra unuia dintre subiectele sale recurente: confruntarea cu familia Ceaușescu și episoadele controversate din cariera sa.
Ultimul trofeu european cucerit de „Il Luce” datează din 20 mai 2009, când a câștigat Cupa UEFA cu Șahtior Donețk, pe stadionul „Șukru Saracoglu” din Istanbul. Acum, antrenorul este chemat să producă un nou miracol, de această dată pe banca naționalei României, cu miza uriașă a barajului pentru calificarea la Campionatul Mondial, unde tricolorii trebuie să elimine Turcia.
Jurnaliștii italieni au subliniat palmaresul impresionant al lui Lucescu: 36 de trofee cucerite în cinci țări diferite, performanță depășită doar de Pep Guardiola și Sir Alex Ferguson. La 80 de ani, Lucescu continuă să antreneze și visează să ducă România la Cupa Mondială, un obiectiv care pare desprins dintr-o poveste.
Pornind de aici, italienii au trecut la o analiză detaliată a carierei sale, începând cu perioada de jucător. Dacă în declarațiile făcute în România a susținut că Dinamo ar fi putut câștiga Cupa Campionilor, în interviul din Italia a mers și mai departe, afirmând că era aproape de un triumf în Liga Campionilor, dacă războiul din Donbas nu ar fi izbucnit în 2014.
Ce fel de jucător a fost Mircea Lucescu:
„O extremă cu centrări excepționale, grație căruia Georgescu a câștigat Gheata de Aur. Am jucat la Dinamo București timp de 10 ani, am intrat în echipa națională, iar în 1970 am fost căpitanul României împotriva Braziliei lui Pelé și chiar m-au invitat să joc pentru Fluminense. Mă remarcaseră într-un turneu cu patru echipe pe Maracana: România, Flamengo, Vasco da Gama și Independiente. Eram cel mai bun jucător și mi-au dat un radio auto drept recompensă. Apoi, în 1977, cutremurul a lovit Bucureștiul...”.
„Ce facem noi astăzi, eu făceam acum 50 de ani”
Fuga din București:
„Casa mea a fost distrusă, a trebuit să fug. La Hunedoara m-au ajutat, iar eu i-am ajut pe ei: devin jucător și antrenor. Nu mă conformez fotbalului tuturor, îmi dezvolt propria mentalitate. În primul rând: educația, la toate nivelurile. Apoi, disciplina, nu impusă, ci bazată pe respect, și educația: îi duc pe copii la muzee, la teatru, la fabrici. Trebuie să înțeleagă lumea. În cele din urmă, tactica și metode de lucru diferite. Joc hiperofensiv: posesia mingii, crearea de spații, pressing, faulturi tactice, dacă este necesar. Ceea ce facem noi astăzi, eu făceam acum 50 de ani”.
Fotbalul în epoca Ceaușescu:
„Nu am putut câștiga campionatul cu Dinamo, pentru că fiul său era la Steaua, dar poziția mea este una delicată pentru că antrenam și echipa națională. Și acolo fac după capul meu: aduc imediat trei sau patru jucători tineri de la cluburi din provincie. Toată lumea e împotriva mea, așa că organizăm un amical: echipa mea împotriva unei selecționate a celor mai buni jucători din București, făcută de jurnaliști. Îi învingem cu 3-1. Acolo, au înțeles că ideile mele funcționează. Pentru a ne pregăti pentru calificarea la Campionatul European din 1984, îi duc pe băieți în America de Sud: jucăm împotriva Argentinei, Chile și Peru, iar în El Salvador era revoluție și trebuia să alergăm noaptea... Câștigăm grupa de calificare, învingând și campioana mondială Italia. În 1986, mă demit, trei ani mai târziu Ceaușescu cade și eu câștig campionatul și cupa. Știți unde eram când am auzit vestea? La Pisa, oaspetele lui Anconetani pentru Italia-Argentina. În cele din urmă, i-am acceptat avansurile. Dar să lucrez cu el era dificil, el voia mereu să fie vedeta. Am amintiri plăcute cu el, un om vesel, un catolic fervent care nu ratează niciodată o Liturghie în Piazza dei Miracoli. Generos: la fiecare cantonament din Montecatini, le oferă jucătorilor câte un cadou. Dar vrea și să facă bani: îmi vinde unul pe lună, apoi mă dă afară”.
Cum a semnat cu Brescia:
„Din întâmplare. Corioni m-a contactat, dar și Standard Liège și Porto m-au vrut. Așa că, eu, soția mea și fiul meu am făcut trei cartonașe și am tras la sorți. Dar când a venit momentul să extragem, una lipsea, destul de ciudat. Am găsit-o două zile mai târziu, lipită de talpa unui pantof: Brescia. Un semn al destinului! Corioni? Un om cu o intuiție extraordinară. Italia prospera datorită coloniilor: olandezii la Milano, germanii la Inter, uruguayenii la Cagliari... așa că l-am convins să aducă români la Brescia. Să luăm exemplul lui Hagi, care nu era fericit la Real Madrid. Are încredere în mine, face o alegere inteligentă și, doi ani mai târziu, joacă un Campionat Mondial grozav, iar Cruyff îl cheamă la Barça. Lucrul minunat la Corioni este că, alături de el, pot lansa jucători tineri, iar el este fericit pentru că apoi îi vinde. L-am pus pe Pirlo la 16 ani, cu scorul de 2-1 împotriva lui Ipswich în meciul anglo-italian, el pierde mingea și e 2-2”.
Moratti, președintele de la Inter:
„Un adevărat gentleman, încearcă să mă convingă să rămân, dar la Inter am 10 jucători ale căror contracte expirau, iar el anunțase că îl va aducepe Lippi anul următor, ceea ce îmi cauzează probleme. Atacul era format din Baggio, Djorkaeff, Recoba, Ronaldo, Zamorano... Moratti era îndrăgostit de atacanți. Dacă ar fi transferat și câțiva fundași puternici, cine știe cât ar fi câștigat Inter. Am o relație excepțională cu Ronie: un prieten îmi aduce portocale din Sicilia, îi dau câteva, iar el îmi răspunde cu sticle de bere Brahma”.
„Dacă nu ar fi venit războiul în Donbas, poate am fi putut câștiga Liga Campionilor”
Rinat Ahmetov și epoca Șahtior Donețk:
„Îi spun că, înainte să putem construi o echipă mare, trebuie să jucăm un fotbal mare. Nu vreau campioni, ci talente de dezvoltat, și îi cunosc bine pe brazilieni. Îi văd pe Neymar și Casemiro, amândoi foarte buni, dar îmi spun că nu pot fi cumpărați. Bine, ceilalți? Vin Douglas Costa, Teixeira, Fernandinho, creăm un sistem în care Șahtior câștigă mult, iar dacă vând pe cineva, am deja un înlocuitor. Ahmetov nu o face pentru el, investește totul în echipă. El construiește cel mai frumos stadion din Europa, noi le învingem pe echipele mari, suntem tineri, puternici, jucăm grozav. Câștigăm Cupa UEFA și în fiecare an ajungem în sferturile de finală ale Ligii Campionilor sau cam așa ceva. Dacă nu ar fi venit războiul în Donbas, poate am fi putut câștiga Liga Campionilor într-o zi. Ahmetov este un președinte minunat pentru că vrea să învețe, după meciuri mergem la cină sau la karaoke, pentru că îi place să cânte, vorbim despre fotbal, despre viață”, spune Lucescu, potrivit adevarul.ro.
De ce a ales Dinamo Kiev:
„M-au sunat, am crezut că vor niște sfaturi prietenești, dar în schimb m-au rugat să iau echipa care a pierdut campionatul la 23 de puncte. Am fost de acord și, cu aceeași echipă, am câștigat la 11 puncte. Într-o zi, mi-au spus că au intrat 30 de milioane de euro și voiau să știe pe cine să cumpere. Am răspuns: nimeni, mai bine construiți o sală de sport nouă și luați niște autobuze pentru echipele de tineret. Acestea sunt achizițiile care vor rămâne”.
În 1970, a schimbat tricoul cu Pelé:
„Încă îl am. E murdar, nu l-am spălat niciodată. L-am înrămat, e într-un muzeu”.
Comentează