Un tânăr de 17 ani numit Muhammet şi un bărbat neidentificat au fost salvaţi în viaţă de sub dărâmăturile unui bloc de apartamente din provincia Kahramanmaras din Turcia, marţi, după aproape 198 de ore de la cutremurul devastator de săptămâna trecută, a relatat postul de televiziune CNN Turk, transmite Reuters, conform AGERPRES.
Imaginile difuzate prezentau salvatori care transportau cele două persoane salvate, legate pe tărgi, către ambulanţele aflate în aşteptare.
Echipele de intervenţie au lucrat toată noaptea pentru a-i salva pe cei care se agaţă de viaţă sub dărâmături, la opt zile după seismul de 7,8 grade de la 6 februarie, cel mai devastator produs în Turcia în istoria modernă, însă speranţele de a găsi şi alţi supravieţuitorii scad.
Cel puţin opt persoane au fost salvate luni, notează Reuters.
Bilanţul seriei de cutremure a ajuns la 31.643 de decese în Turcia şi la peste 5.700 în ţara vecină Siria.
Miracolele există în Turcia! Două persoane salvate după aproape 198 de ore de la seism / Cum arată ultimul bilanț
Explorează subiectul
București
13°C
Articole Similare

1.250
Israelul lovește în conducerea Libanului: L-au ucis pe nepotul liderului Hezbollah, Naim Qassem
1.250

1.184
NATO, slăbită de Donald Trump și războiul din Iran. Avertismentul unui fost diplomat american: "Este un moment perfect pentru Rusia"
1.184

63
Pakistanul îndeamnă Israelul înceteze imediat agresiunea militară împotriva Libanului
63

4.392
Cazul zguduitor al arhitectului care a recunoscut că a omorât 8 femei. Criminalul a mărturisit tot
4.392

2.140
România ar putea obține beneficii importante din planul lui Donald Trump de 'pedepsire' a unor aliați NATO
2.140

80
Mii de iranieni s-au strâns joi la Teheran pentru a-i aduce un ultim omagiu fostului lider suprem Ali Khamenei
80

38
Președintele francez merge la Roma pentru a se întâlni pentru prima dată cu Papa Leon al XIV-lea
38

2.832
VIDEO Israelul este gata să reia atacul asupra Iranului. Benjamin Netanyahu: 'Mai avem obiective de îndeplinit'
2.832

1.799
Pariuri suspecte înainte de armistițiul dintre SUA și Iran: Câștiguri de sute de mii de dolari
1.799

2.805
Nu doar războiul amenință lumea: Fenomenul rar care ar putea declanșa o criză alimentară mondială
2.805

34
Parlamentul Argentinei a adoptat o reformă care vizează "diluarea" legii care protejează gheţarii pentru a permite mineritul
34

6.190
Mutare importantă în diplomația românească: Andrei Muraru ar pleca de la Washington, doi candidați în cursa pentru înlocuire
6.190

131
China şi Rusia cer o "soluţie politică" la punctele controversate după armistiţiul din Iran
131
















Comentează