Ministrul Transporturilor, Lucian Şova, urmează să fie audiat marţi în Comisia pentru transporturi a Camerei Deputaţilor privind stadiul infrastructurii rutiere şi feroviare, scrie agerpres.ro.
Alături de ministrul Transporturilor a fost invitat la audieri directorul general al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, Narcis Neaga.
PNL a anunţat luni că va depune la Senat, în cursul acestei săptămâni, o moţiune simplă împotriva ministrului Transporturilor.
"Am luat decizia de a depune o moţiune împotriva ministrului Transporturilor, la Senat, în cursul acestei săptămâni datorită unor motive evidente pentru toată lumea şi anume pentru blocarea tuturor proiectelor de infrastructură, incapacitatea de a absorbi fonduri europene pe Programul Operaţional 'Investiţii Mari', pentru nedemararea niciunui proiect nou cu finanţare europeană din cadrul Master Planului şi ignorarea completă, ieşirea din termene în ceea ce priveşte aplicarea Master Planului prin faptul că nu au demarat tronsoane de autostradă fundamentale, cum ar fi tronsonul Sibiu - Piteşti sau tronsonul Târgu Mureş - Iaşi - Ungheni", a declarat preşedintele PNL, Ludovic Orban, la finalul şedinţei Biroului Executiv al partidului.
Ministrul Transporturilor - audiat la comisia de resort pe tema infrastructurii rutiere şi feroviare
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

1.054
„Depozite pline și doze expirate” – Rafila explică de ce România a refuzat contractul care acum costă sute de milioane
1.054

2.103
Victor Ponta intervine virulent în scandalul vaccinurilor Pfizer: 'Nu există un motiv mai clar pentru excluderea USR de la guvernare decât acesta'
2.103

2.160
Fostul șef al SIE Silviu Predoiu îl nimicește pe Nicușor Dan: Nu are o viziune. Are fixații. Nu are autoritate. Are rigiditate
2.160

69
România, în linie dreaptă spre OCDE. Luca Niculescu (MAE) dezvăluie ținta stabilită de politicieni: 'Sper că vom reuși'
69

4.091
Ce s-ar întâmpla dacă SUA ies din NATO? Scenariul extrem explicat de Traian Băsescu și apelul pentru 'Statele Unite ale Europei'
4.091

3.818
VIDEO Ministrul Justiției, reacție după decizia privind vaccinurile Pfizer: 'Hotărârea este executorie'. Ce se întâmplă dacă România nu plătește
3.818

199
AUR cere anchetarea fostului premier Florin Cîțu pentru pierderea procesului cu Pfizer: 'Factura acelor decizii ajunge direct la cetățeni'
199

129
Petre Florin Manole, interviu fără ocolișuri pentru presa din Spania: „Românii cer respect în Europa, dar nu îl oferă acasă”
129

2.712
VIDEO Guvernul nu mai taie acciza la combustibil, în schimb va compensa prețul cu 50 de bani/litru: Grindeanu: 'E un început'
2.712

1.293
VIDEO Grindeanu: 'Românii au trăit cel mai bine din istorie în 2024, 2025', cu Ciolacu premier
1.293

1.956
VIDEO 'Sunt un microbist' - Sorin Grindeanu, reacție după votul cu scandal din Senat privind berea pe stadioane. Ce urmează în Camera Deputaților
1.956

4.236
VIDEO Sorin Grindeanu a explodat, după ce România a pierdut procesul cu Pfizer: Amenință că va depune plângeri penale
4.236

6.917
FOTO Doliu în PSD: A murit cel mai votat primar din istoria Constanței
6.917
















Comentează