Guvernul va dezbate miercuri un proiect de lege care prevede un set de măsuri menite să-i sprijine pe cei care se află în risc de sărăcie energetică, a afirmat, marţi seara, ministrul Muncii, Raluca Turcan.
"Practic, este o lege care vizează protecţia consumatorilor vulnerabili ca urmare a creşterii preţurilor la facturile de energie electrică, de consum de gaze, de energie termică şi chiar pentru consumul de combustibili solizi. Aş putea spune că această idee a apărut chiar la începutul guvernării precedente. Au existat grupuri de lucru şi nenumărate consultări pentru a contura un proiect de lege, însă la începutul anului, odată cu intrarea mea în mandat, intrând în plin în acest subiect al exploziei facturilor la energie, am reluat acest proiect, l-am dezbătut cu toţi partenerii sociali şi suntem în măsură să venim cu un set de măsuri care să-i sprijine pe cei care se află în risc de sărăcie energetică. Pentru că este un concept existent la nivelul Uniunii Europene, existent în viaţa de zi cu zi în România, conceptualizat într-o directivă a Uniunii Europene şi era cazul ca şi România să facă acest pas şi să-i apere pe cei care sunt afectaţi de aceste creşteri de preţuri", a declarat Raluca Turcan, la Digi 24.
Ea a menţionat că există două tipuri de stimulente, unul pentru perioada sezonului rece, care se aplică procentual în raport cu anumiţi indicatori de referinţă, în funcţie de tipul de energie, dar şi un supliment pentru perioada din afara sezonului rece în care pentru consumul de energie electrică şi alte activităţi zilnice de consum să se primească un supliment diferenţiat în funcţie de tipul de energie.
"Vorbim de un proiect de lege pe care îl lansăm mâine în şedinţa de Guvern. În şedinţa de Guvern intră mâine acest proiect de lege. Va fi transmis Parlamentului. Noi estimăm intrarea lui în vigoare la 1 septembrie 2021 şi pentru asta mi-aş dori ca Parlamentul să legifereze cât se poate de repede, să putem da şi normele metodologice, să reglementăm foarte clar cum se aplică, mai ales că avem mai multe tipuri de relaţie. O dată, este acea relaţie între autorităţile locale şi comunitate pentru identificarea consumatorilor vulnerabili, după aceea este relaţia directă cu furnizorul. Iarăşi, un element demn de reţinut, este că această decontare se face direct la furnizor. Deci, omul nu primeşte în mână aceşti bani, ci decontarea se face în raport cu furnizorul şi se scade din preţul facturii", a explicat Turcan.
Declararea persoanei vulnerabile se face pa bază de anchetă de către autoritatea locală.
Ministrul Muncii: Venim cu un set de măsuri care să-i sprijine pe cei care se află în risc de sărăcie energetică
Explorează subiectul
București
4°C
Articole Similare

484
Descoperire revoluționară: 'Al șaselea simț' al creierului se află... în burtă. Cum ajută asta la controlul bolii Alzheimer
484

45
O femeie a murit şi două persoane au fost intoxicate cu fum, în urma unui incendiu izbucnit într-un bloc din Bacău
45

756
'Super-arborii', pariul inteligent al climatologilor: Cum s-ar putea rescrie lupta cu poluarea
756

74
Sfârșit tragic pentru un motociclist: A murit subit, în timpul unei drumeții pe munte
74

68
VIDEO ÎPS Teodosie a sfințit o capelă mortuară și a acordat Crucea „Sfântul Apostol Andrei” pentru mireni unui ctitor
68

1.506
Atenție, șoferi! Se schimbă Codul Rutier. Amenzi mai mari și suspendarea permisului pentru neplată
1.506

1.908
Echinocțiul de primăvară în 2026: De ce nu mai începe primăvara pe 21 martie
1.908

67
ESA a restabilit contactul cu unul dintre cei doi sateliţi ai misiunii Proba-3
67

1.242
FOTO Mormântul lui Ilie Balaci, vandalizat. Poliția a deschis dosar penal
1.242

5.538
ÎCCJ pune piciorul în prag - Guvernul va fi dat în judecată după manevrele bugetare: „Hotărârile judecătorești nu sunt facultative”
5.538

132
Femeie din București, reținută pentru proxenetism: Și-ar fi transformat casa în bordel încă din 2018
132

2.631
Scene de groază la cumpărături: Individ înarmat cu cuțit a amenințat clienții și a atacat un paznic într-un supermarket din Cluj
2.631

30
Guvernul alocă 620 milioane lei pentru rambursarea accizei către fermieri în 2026
30
















Comentează