Ministrul pentru românii de pretutindeni, Natalia-Elena Intotero, care a efectuat recent o vizită de lucru în Republica Elenă, a avut o serie de întrevederi cu oficiali eleni cărora le-a prezentat, printre altele, pachetul de măsuri pe care statul român le-a luat pentru sprijinirea românilor din afara graniţelor ţării, se arată într-un comunicat de presă remis luni STIRIPESURSE.RO
Potrivit acestuia, Natalia-Elena Intotero a avut în 6 iulie a.c întrevederi cu autorităţile centrale şi locale din Atena, respectiv cu membri ai Parlamentului elen, Terens Quick, ministru adjunct de externe, Mihalis Kokkinos, secretar general pentru grecii de pretutindeni, şi Elefterios Papagianakis, viceprimarul Atenei pentru migranţi, refugiaţi şi descentralizare municipală, întâlnirile fiind un prilej bun pentru a discuta despre relaţia dintre state, precum şi despre modalităţile prin care acestea se pot sprijini reciproc în domeniul problematicilor care ţin de emigraţie, ambele state având o diasporă considerabilă.
"Ministrul Intotero le-a vorbit oficialilor eleni despre modificările legislative recente aduse de (MRP) Legii nr. 299/ 2007 privind sprijinul acordat românilor de pretutindeni (...) De asemenea, a mulţumit părţii elene pentru disponibilitate şi pentru sprijinul oferit înfiinţării lectoratului de limba română de la Universitatea Dimokritos din oraşul Komotini şi pentru acreditarea în Grecia a Institutului Român de Arheologie din Atena. În acest sens, ministrul Intotero a cerut şi sprijin părţii elene pentru introducerea cursurilor de limba română în şcolile greceşti precum şi pentru crearea unui al doilea lectorat de limba română în Grecia", se arată în comunicatul de presă al Ministerului pentru românii de pretutindeni.
Terens Quick şi-a exprimat deschiderea şi aprecierea în vederea susţinerii iniţiativelor MRP dedicate sprijinirii mediului asociativ românesc din teritoriu. În acest sens, oficialul român l-a invitat pe ministrul adjunct de externe în taberele ARC, care se desfăşoară anul acesta la Oglinzi şi la Sulina, subliniind faptul că, exact în această perioadă, acolo se află şi copii ai românilor din Grecia.
Demnitarul român a discutat cu secretarul general pentru grecii de pretutindeni, Mihalis Kokkinos, despre măsurile pe care statul român le implementează în vederea încurajării procesului de reîntoarcere şi reinserţie socio-profesională a românilor, în ţară, concomitent cu cele dedicate sprijinirii integrării lor. În plus, ministrul Intotero le-a prezentat oficialilor eleni şi pachetul de măsuri dezvoltat de MRP pentru informarea şi protejarea drepturilor şi libertăţilor românilor aflaţi peste hotare, care cuprinde, între altele, Campania Naţională "Informare acasă! Siguranţă în lume!".
"Având în vedere că un număr atât de mare de turişti români tranzitează Grecia în fiecare an, dar şi că la recensământul din 2011 comunitatea românească era a treia cea mai mare comunitate străină din Grecia, în cadrul întrevederii cu Elefterios Papagianakis, s-au atins subiecte precum corecta informare a cetăţenilor noştri privind legislaţia naţională din Grecia, inclusiv aspecte de ordin practic, cum ar fi cele privind codul rutier. Pe măsura ce aceste informaţii utile vor fi actualizate, acestea vor fi transmise în timp util cetăţenilor români prin intermediul canalelor de comunicare ale Ambasadei României la Atena şi a MRP în vederea diseminării informaţiei", se mai arată în comunicat.
În final, oficialul român a propus ca o stradă din Atena să poarte numele scriitorului Panait Istrati şi o decizie reciprocă să fie luată la Bucureşti ca o modalitate de bune schimburi culturale între cele două capitale.
Ministrul Intotero a prezentat oficialilor eleni pachetul de măsuri pentru sprijinirea românilor de pretutindeni
Explorează subiectul
Articole Similare

2.117
Musk schimbă macazul: Vrea să construiască o catapultă electromagnetică uriașă, instalată pe Lună
2.117

4.377
Permisia dată criminalului turc, Abdullah Atas, ar fi fost semnată după evadare. Documentul care naște noi suspiciuni
4.377

4.822
Raluca Moroșanu, declarații controversate - Judecătoarea afirmă că știe de existența unor fapte de corupție la CAB, dar nu a sesizat procurorii
4.822

84
VIDEO La întâlnirea cu PS Ambrozie, ambasadorul Irlandei în România a remarcat rolul important al Bisericii Ortodoxe Române în Irlanda
84

3.579
Economistul Cristian Păun a tradus cifrele INS: Ce înseamnă recesiunea tehnică, care sunt implicațiile, cum și când se poate ieși?
3.579

47
Alertă în Timiș: bărbat dat dispărut de familie, căutat cu scafandri şi sonar în Lacul Surduc
47

647
Jaf la o sală de jocuri din Câmpulung: angajată amenințată cu o armă de un bărbat mascat. A fost deschisă o anchetă
647

3.179
Ce s-a întâmplat după descinderile DNA la rețeaua de transport Uber și Bolt: Evaziune fiscală de circa 28 de milioane de lei și sute de șoferi plătiți pe "sub mână"
3.179

68
FOTO PS Ambrozie, Episcopul Giurgiului, l-a primit în vizită pe ambasadorul Irlandei în România
68

670
Profesorii amenință cu boicotarea simulărilor la Evaluarea Națională și BAC. Sindicatele au declanșat referendum pentru grevă
670

65
Accident de muncă în Suceava: muncitor grav rănit după ce a fost prins sub un mal de pământ
65

1.362
INS respinge acuzațiile lui Marcel Ciolacu privind recesiunea tehnică: “Nu e nicio coafare a datelor!”
1.362

1.911
VIDEO Liana Arsenie, șefa CAB, atac direct la actualul procuror Laurențiu Beșu, protagonist în documentarul Recorder: "Nu a internalizat valorile niciuneia dintre profesii"
1.911

















Comentează