Ministrul german de interne, Alexander Dobrindt, a declarat pentru ziarul Augsburger Allgemeine că Germania va continua cooperarea strânsă cu Statele Unite (SUA) în domeniul intelligence, relatează luni dpa, conform Agerpres.
"SUA este şi rămâne partenerul nostru", a declarat Dobrindt pentru ziar în declaraţii publicate luni.
El a adăugat că acest principiu nu ar trebui schimbat "indiferent de situaţia politică actuală", în contextul criticilor la adresa SUA şi preşedintelui Donald Trump.
Dobrindt a anunţat, de asemenea, planuri de consolidare a serviciilor de informaţii ale Germaniei. El a spus că doreşte să transforme serviciul de informaţii interne, Oficiul Federal pentru Protecţia Constituţiei (BfV) , într-un "adevărat serviciu de informaţii dotat cu capacităţi operaţionale eficiente".
Potrivit ministrului, cooperarea cu agenţiile de informaţii străine, inclusiv cele din SUA şi Israel, va continua să se extindă.




























Comentează