Dezbaterea moţiunii simple împotriva ministrului Economiei intitulată "Daniel Andruşcă - piesă de mobilier în minister. Incompetenţa falimentează România" a început luni în plenul Senatului, informează Agerpres.
În moţiunea simplă, citită de senatorul PNL Romulus Bulacu, iniţiatorii solicită demisia ministrului Economiei.
Cei 35 de senatori PNL şi USR, iniţiatori ai moţiunii, atrag atenţia ministrului că nu se observă progrese în soluţionarea problemelor portofoliului administrat şi că a blocat Legea redevenţelor, Legea minelor şi Legea apelor minerale, deşi acestea sunt cuprinse în programul de guvernare.
După dezbatere, moţiunea va fi votată în plenul Senatului.
Ministrul Economiei la judecata Senatului, faza pe moțiune simplă
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

1.809
„Depozite pline și doze expirate” – Rafila explică de ce România a refuzat contractul care acum costă sute de milioane
1.809

2.198
Victor Ponta intervine virulent în scandalul vaccinurilor Pfizer: 'Nu există un motiv mai clar pentru excluderea USR de la guvernare decât acesta'
2.198

2.246
Fostul șef al SIE Silviu Predoiu îl nimicește pe Nicușor Dan: Nu are o viziune. Are fixații. Nu are autoritate. Are rigiditate
2.246

70
România, în linie dreaptă spre OCDE. Luca Niculescu (MAE) dezvăluie ținta stabilită de politicieni: 'Sper că vom reuși'
70

4.110
Ce s-ar întâmpla dacă SUA ies din NATO? Scenariul extrem explicat de Traian Băsescu și apelul pentru 'Statele Unite ale Europei'
4.110

3.825
VIDEO Ministrul Justiției, reacție după decizia privind vaccinurile Pfizer: 'Hotărârea este executorie'. Ce se întâmplă dacă România nu plătește
3.825

208
AUR cere anchetarea fostului premier Florin Cîțu pentru pierderea procesului cu Pfizer: 'Factura acelor decizii ajunge direct la cetățeni'
208

131
Petre Florin Manole, interviu fără ocolișuri pentru presa din Spania: „Românii cer respect în Europa, dar nu îl oferă acasă”
131

2.717
VIDEO Guvernul nu mai taie acciza la combustibil, în schimb va compensa prețul cu 50 de bani/litru: Grindeanu: 'E un început'
2.717

1.298
VIDEO Grindeanu: 'Românii au trăit cel mai bine din istorie în 2024, 2025', cu Ciolacu premier
1.298

1.956
VIDEO 'Sunt un microbist' - Sorin Grindeanu, reacție după votul cu scandal din Senat privind berea pe stadioane. Ce urmează în Camera Deputaților
1.956

4.241
VIDEO Sorin Grindeanu a explodat, după ce România a pierdut procesul cu Pfizer: Amenință că va depune plângeri penale
4.241

6.929
FOTO Doliu în PSD: A murit cel mai votat primar din istoria Constanței
6.929
















Comentează