Salariile angajaţilor de la Uzina Mecanică Cugir vor creşte cu 450 - 500 de lei, în funcţie de categoriile de personal, iar activitatea la cele două fabrici de armament va fi reluată de miercuri, a anunţat, marţi, la Palatul Parlamentului, ministrul Economiei, Florin Spătaru, conform Agerpres.
"În cursul zilei de azi (marţi, 22 februarie, n.r.) dimineaţa, după mai multe discuţii pe care le-am avut atât cu reprezentanţii managementului, Consiliului de Administraţie şi reprezentanţii sindicatului am primit informaţia că s-a semnat un protocol de creştere salarială care include şi alte revendicări. Începând de mâine va reîncepe activitatea la Uzina Mecanică Cugir. Ieri am avut discuţii atât cu managementul, reprezentanţii Consiliului de Administraţie şi sindicatele de la fabrica de armament. Acolo situaţia a fost rezolvată anterior tot printr-un acord pe care l-am avut de creştere salarială în limitele restricţiilor bugetare pe care le avem, dar, de asemenea, ţinând cont că au existat decalaje acumulate în decursul multor ani pe care am reuşit, în acest moment, să le corectăm. Salariile au fost crescute în funcţie de categoriile de personal. Creşterile salariale pentru anumite categorii vor fi, maximum, undeva între 450 şi 500 de lei. Vorbim aici de a veni cu o soluţie pentru aceşti oameni care, într-adevăr, aveau salarii foarte mici", a afirmat Spătaru.
Ministrul de resort a menţionat că se va face o analiză în ceea ce priveşte managementul companiei, deoarece "sunt semnale care au fost transmise anterior şi care, din păcate, nu au ajuns la minister", angajaţii organizând o grevă japoneză "informaţie care nu a ajuns la Ministerul Economiei".
"Acesta nu este finalul, pentru că acolo au fost mai multe. S-a vorbit de condiţiile de muncă, de relaţiile sociale dintre management şi angajaţi. Sunt semnale care au fost transmise anterior şi care, din păcate, nu au ajuns la minister. Acei angajaţi au făcut o grevă japoneză şi această informaţie nu a ajuns la Ministerul Economiei. Conducerea ar fi trebuit să informeze, pentru că mi se pare normal ca noi, ca acţionar majoritar, să ştim ce se întâmplă acolo. Vom face o analiză în ceea ce priveşte managementul şi modul în care aceste companii sunt conduse şi profesionalismul şi competenţa oamenilor care sunt în Consiliul de Administraţie", a avertizat demnitarul.
Sute de muncitori de la cele două fabrici de armament din oraşul Cugir au întrerupt, pe data de 15 februarie, activitatea, solicitând creşterea salariilor, care, susţin aceştia, nu le ajung să îşi plătească facturile la electricitate şi căldură.
În primă fază, au oprit lucrul cei de la Uzina Mecanică Cugir, una dintre cele două fabrici de armament din oraş, care au plecat în marş prin oraş de la fabrică până în centrul oraşului, unde se află sediul administrativ. Acolo s-au raliat protestului şi cei de la Fabrica de Arme, unitate care funcţionează în centrul oraşului.
Întrunit cu o zi înainte de protest, Consiliul de Administraţie al Uzinei Mecanice Cugir le-a oferit protestatarilor o mărire salarială de doar 6,50%, faţă de solicitările de 30%.
Protestele au continuat vineri, iar angajaţii au declarat că nu au mai avut o majorare salarială de doi ani.
Ministrul Economiei, Florin Spătaru, a participat marţi la evenimentul cu tema "Industria aeronautică din România, perspective şi oportunităţi", organizat la Palatul Parlamentului.
Ministrul Economiei, Florin Spătaru: Salariile angajaţilor de la Uzina Mecanică Cugir vor creşte cu 450 - 500 de lei
Explorează subiectul
București
17°C
Articole Similare

40
FEPAM: Noile reguli de decontare limitează accesul pacienţilor cronici la investigaţii; scădere de 47% a serviciilor
40

31
Ministrul Agriculturii: România are capacitatea de a consolida şi extinde prezenţa produselor sale agroalimentare pe piaţa egipteană
31

43
Prețurile record la carburanți împing nemții spre mașini electrice: Înmatriculările au crescut puternic, în luna martie
43

1.787
BNR apasă frâna: Dobânda-cheie 'îngheață', avertisment privind scumpirile și efectele crizei energetice
1.787

29
România rămâne cu cea mai mare dobândă din UE: BNR ține frâna trasă în fața inflației alimentate de scumpirea petrolului
29

2.458
'Aprilie negru' e aici. Oficialii confirmă: Trecem prin cea mai gravă criză care lovește petrolul, gazele și alimentele
2.458

38
Analiză: Turismul de Paşte, afectat de tensiunile globale
38

3.678
Cutremur pe piața muncii din România: mii de angajați din mai multe industrii, vizați de concedieri în acest an
3.678

63
Leul s-a depreciat în raport cu euro, dar a crescut faţă de dolarul american
63

147
FOTO Operațiune de amploare împotriva pescuitului ilegal: ANPA aplică sancțiuni de peste 100.000 lei și face confiscări
147

6.073
Un acționar de la clubul CFR Cluj a murit: era milionar și un jucător-cheie pe piața de energie
6.073

48
Ministerul Finanţelor a atras 56,4 de milioane de lei de la bănci, suplimentar la licitaţia de luni
48

42
DRUPO NEAMȚ S.A. amenajează curtea Spitalului Județean de Urgență Neamț
42
















Comentează