Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Petre Daea, va conduce lucrările reuniunii Consiliului Uniunii Europene (Agricultură şi Pescuit), în data de 14 mai 2019, la Bruxelles, informează ministerul de resort.
Principalele teme aflate pe agenda Consiliului vizează Pachetul de reformă a PAC post 2020, Regulamentul privind planurile strategice în domeniul PAC - schimb de opinii cu privire la noul model de performanţă.
"Tot în cadrul Consiliului vor avea loc informări din partea Comisiei şi schimburi de opinii cu privire la următoarele problematici: o planetă curată pentru toţi - o viziune strategică pe termen lung pentru o economie neutră din punct de vedere al climei - abordare din punct de vedere al aspectelor agricole, chestiuni agricole legate de comerţ, Declaraţia privind un viitor digital inteligent şi durabil pentru agricultura europeană şi zonele rurale europene", precizează sursa citată.
Ministrul Agriculturii va prezida al patrulea Consiliu AgriFish, la Bruxelles
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

119
ANI: Toni Greblă, declarat în conflict de interese după ce a semnat trei ordine care i-au majorat salariul, deși era preşedinte al Secţiei de drept privat a Consiliului Legislativ
119

842
Cătălin Predoiu îi scoate la "careu" pe prefecți, chiar de ziua lor: "Acolo unde instituțiile statului funcționează bine în teritoriu, cetățeanul simte direct acest lucru"
842

3.062
VIDEO Ministrul Apărării și-a pus mâinile în cap când a văzut ce este la CSA Steaua: Sesizează procurorii DNA de urgență
3.062

51
Ministrul Muncii, despre legea salarizării: Ne dorim o formulă comparabilă cu legea acum în vigoare
51

23
Ministrul Muncii a anunțat creșterea beneficiilor pentru copiii cu dizabilități
23

3.346
VIDEO Călin Georgescu, mesaj pentru români după ieșirea de la Curtea de Apel: "România este condamnată de către actualul guvern la neputință pentru a fi exploatată". Ce a spus despre acordul Mercosur
3.346

8.841
PSD îi va oferi 72 de ore lui Ilie Bolojan pentru a-și da demisia de onoare și a renunțat la „ținta USR” (surse)
8.841

195
Constantin Toma îl atacă pe Sorin Grindeanu și îl apără pe amicul său, Ilie Bolojan: Ancheta DNA la ARR e o lovitură pentru PSD
195

2.247
Un fost ministru al Apărării anunță că și SUA vor avea probleme de securitate dacă se retrag din NATO: România e prinsă în cel mai prost moment
2.247

1.794
"Război" în online între Cătălin Drulă și Ciprian Ciucu pe bugetul Capitalei: O oportunitate ratată vs. Te rog nu dezinforma
1.794

2.597
Avocatul lui Cristian Anton acuză „judecata publică” și pune sub semnul întrebării imparțialitatea instanței: „Scopul este compromiterea iremediabilă a persoanei”
2.597

8.547
Bubuie scandalul Pfizer: plângere la DNA împotriva fostului ministru PSD al Sănătății, Alexandru Rafila
8.547

6.862
VIDEO Moment jenant în Senat: Vasile Blaga, surprins înjurând după scandalul pe legea violenței pe stadioane. „Ai belit p... acuma”
6.862
















Comentează