Secretarul de stat din cadrul Ministerului Sănătăţii dr. Adriana Pistol a anunţat, sâmbătă, într-o conferinţă de presă susţinută la Târgu Mureş, că la nivelul Spitalului Clinic Judeţean (SCJ) Mureş a fost identificat un focar de infecţie intraspitalicească, cu 6 cazuri, din care 5 s-au soldat cu deces, acestea fiind depistate şi raportate în ultimele zile.
"Mă aflu aici în judeţul dumneavoastră şi în acest spital, împreună cu doamna director medical al spitalului, cu domnul director al Direcţiei de Sănătate Publică şi cu domnul doctor, şeful Secţiei de terapie intensivă, pentru a vă aduce la cunoştinţă un eveniment petrecut în ultimele zile, şi anume la nivelul Spitalului Clinic Judeţean Mureş a fost identificat un focar de infecţie asociată asistenţei medicale, focar constituit din 6 cazuri, din care 5 s-au soldat cu deces, cazuri care au fost raportate şi depistate în ultimele zile. (...) Pacienţii aveau multiple patologii, erau pacienţi polispitalizaţi şi asupra lor, din cauza acestor patologii severe, au fost efectuate o serie de manevre şi proceduri invazive. Infecţiile despre care vorbim se referă la germeni cu rezistenţă mare la antibiotice. Vorbim aici de pioceanic şi acinetobacter", a precizat dr. Adriana Pistol, informează Agerpres.
Secretarul de stat a afirmat că Ministerul Sănătăţii a fost informat în urmă cu o zi, motiv pentru care ministrul a decis deplasarea sa de urgenţă în judeţul Mureş, pentru a stabili un plan de măsuri împreună cu conducerea SCJ.
"Suntem alături de familiile pacienţilor respectivi şi ne exprimăm regretul şi toată compasiunea pentru aceştia. Trebuie să vă comunic că, din analiza efectuată astăzi împreună cu colegii de la spital, Secţia de terapie intensivă este o secţie autorizată provizoriu şi care nu oferă condiţii tocmai optime pentru îngrijirea pacienţilor. Ca măsuri, deja din cursul zilei de joi, spitalul a decis ca să fie sistate toate internările în Secţia de terapie intensivă. Deja a început o activitate de curăţenie şi dezinfecţie în saloanele Secţiei de terapie intensivă. În plus, am fost informaţi de o serie de proiecte noi referitoare la Secţia de terapie intensivă, în sensul extinderii unei clădiri din locaţia Gheorghe Marinescu numărul 1 şi, de asemenea, există un proiect care are în vedere şi secţia de terapie intensivă, specialitatea boli infecţioase", a susţinut secretarul de stat.
De asemenea, au mai fost decise o serie de măsuri care urmează să fie implementate imediat, cum ar fi continuarea acţiunii de curăţenie şi dezinfecţie în Secţia de terapie intensivă, cu mutarea provizorie a pacienţilor care sunt în continuare în aceasta.
"Am mai discutat necesitatea efectuării screening-ului bacteriologic al tuturor pacienţilor care se află încă internaţi în Secţia de terapie intensivă, pentru a ajunge să cunoaştem dacă mai există situaţii în care pacienţii au fost colonizaţi cu aceste două bacterii sau cu alte tipuri de bacterii. Nu în ultimul rând, am decis împreună cu managementul spitalului implementarea unui program continuu de screening la internare în cazul tuturor pacienţilor care sunt acceptaţi şi au nevoie de îngrijire în Secţia de terapie intensivă, precum şi screening-ul personalului care lucrează în această secţie", a afirmat reprezentantul MS.
Adriana Pistol a precizat că acest spital este unul dintre puţinele din ţară care raportează infecţiile asociate asistenţei medicale.
"Este un lucru extrem de util pentru că astfel putem să implementăm măsuri cât mai rapid posibil pentru ca astfel de cazuri să nu se perpetueze. Ca urmare, aş vrea să informez populaţia judeţului Mureş asupra faptului că spitalul se străduieşte să întreprindă şi să implementeze toate măsurile discutate. Populaţia trebuie să aibă încredere în unităţile sanitare şi în acest spital, cu atât mai mult cu cât am găsit foarte multă deschidere aici în a îmbunătăţi pe cât se poate lucrurile în spital şi, prin urmare, îi sfătuiesc să aprecieze întotdeauna, atunci când există interes pentru a face prevenţie în astfel de situaţii. Noi am solicitat în acelaşi timp Direcţiei de Sănătate Publică să sprijine, dacă este nevoie, în continuare, colegii epidemiologi din cadrul acestui spital", a mai spus Adriana Pistol.
Directorul medical al SCJ Mureş, dr. Janosi Edit, a arătat că asemenea evenimente se întâmplă atât la nivel internaţional, cât şi naţional, iar Spitalul Clinic Judeţean Mureş a avut curajul să raporteze aceste cazuri.
Ministerul Sănătății, anunț alarmant: focar de infecții nosocomiale în România. 5 din 6 oameni infectați au murit
Explorează subiectul
Articole Similare

0
Apar ipoteze șocante în cazul românului care a încercat să răpească o fetiță în Italia
0

59
Ghid complet pentru Anul Nou Lunar 2026: Tot ce trebuie să știi despre Anul Calului de Foc
59

152
Zelenski, anunț important: Kievul a încheiat noi acorduri de ajutor militar cu aliaţii săi din Europa
152

232
Iranienii au scandat duminică sloganuri împotriva autorităţilor de la ferestrele şi acoperişurile caselor lor
232

325
'V-a căzut o bancnontă pe jos': escrocii au găsit o tehnica de distragere care transformă orice retragere de numerar într-un jaf
325

274
Operațiune de forță: SUA capturează un alt petrolier sancționat ce venea din Venezuela
274

387
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Zelenski a făcut bilanțul săptămânii: Rusia a folosit 1.300 de drone, peste 1.200 de bombe ghidate și 50 de rachete, majoritatea balistice
387

229
Horoscopul zilei de 17 februarie 2026. Berbecii muncesc din greu pentru ceea ce își doresc. Află ce îți rezervă astrele în funcție de zodia în care te-ai născut
229

313
9 aplicații despre care nu auzi pe TikTok, dar care îți pot schimba viața zilnică
313

1.411
Șeful CNAS avertizează că românii săraci riscă să fie lăsați fără tratamente în spitale: Spitalele private vor atrage pacienți tineri și sănătoși!
1.411

856
Studiul care răstoarnă tot ce se credea despre alimentația vegetariană la copii
856

2.136
Plan controversat readus în joc de Moscova: Rusia vrea plasarea Ucrainei sub administraţie internaţională
2.136

1.606
Eclipsa de Soare din 17 februarie 2026, în Vărsător - 'butonul de reset' al anului și începutul unui ciclu care schimbă regulile jocului lumii și ale fiecărei zodii
1.606

















Comentează