Ministerul francez de Externe califică protestele din Iran drept 'cea mai violentă' represiune din istoria contemporană a țării

Autor: Meilă Emilia-Alexandra

Publicat: 14-01-2026 11:18

Article thumbnail

Sursă foto: www.diplomatie.gouv.fr

Jean-Noël Barrot, ministrul francez de Externe, a criticat dur acțiunile autorităților iraniene pentru reprimarea protestelor și a cerut cetățenilor francezi aflați în țară să evite deplasările din cauza riscului de arestare, notează Le Figaro, conform mediafax.ro.

Despre acțiunile regimului de la Teheran împotriva protestatarilor, Barrot a precizat: „Aceasta este cea mai violentă represiune din istoria contemporană a Iranului și trebuie să înceteze imediat”. Ministrul a susținut că protestatarii sunt împușcați cu arme de asalt și a menționat și „cadavre îngrămădite în saci în spitale supraaglomerat”.

Șeful diplomației de la Paris a subliniat că siguranța celor aproximativ 900 de cetățeni francezii aflați în Iran și protejarea personalului ambasadei sunt prioritățile principale. Acesta a avertizat din Iran „să nu călătorească, din cauza riscului de detenție arbitrară”.

Ministrul a făcut referire și la situația lui Cécile Kohler și a lui Jacques Paris, eliberați la începutul lunii noiembrie 2025, dar supuși în continuare unei interdicții de a părăsi teritoriul iranian. Potrivit acestuia, cei doi se află în siguranță la ambasada Franței, iar obiectivul Parisului rămâne „asigurarea revenirii lor definitive în Franța”.

„În septembrie anul trecut, cu doar câteva zile înainte de eliberarea din închisoare a lui Cécile Kohler și Jacques Paris, Franța a reactivat embargourile globale asupra armelor și echipamentelor nucleare, care fuseseră ridicate cu zece ani în urmă”, a spus Barrot, privind acuzațiile de slăbiciune a Franței în fața Iranului.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri