Mii de pachete cu ţigări de contrabandă, descoperite în bagajele unui bulgar oprit în trafic

Autor: Liana Ganea

Publicat: 09-02-2026 11:42

Article thumbnail

Sursă foto: Yuri CORTEZ / AFP / Profimedia

Peste 3.000 de pachete cu ţigări de contrabandă au fost găsite în bagajele unui bulgar a cărui maşină a fost oprită în trafic de poliţiştii de frontieră, în zona Nădlac, bărbatul fiind cercetat penal.

Poliţiştii de frontieră au oprit aleatoriu maşini împreună cu agenţii de poliţie rutieră, în cadrul controalelor care au loc pe drumurile din zona de frontieră cu Ungaria.

"A fost oprit pentru control, la intrarea în localitatea Nădlac, un autoturism înmatriculat în Bulgaria, condus de un cetăţean bulgar în vârstă de 28 de ani. În urma controlului fizic al mijlocului de transport, poliţiştii de frontieră au descoperit mai multe pachete de ţigări, ascunse în bagajele transportate, pentru care şoferul nu a putut prezenta documente de provenienţă", precizează un comunicat de presă transmis, luni, de Poliţia de Frontieră Arad via Agerpres.

În total, au fost numărate 3.150 de pachete de ţigări, în valoare de aproximativ 100.000 de lei.

Bulgarul este cercetat pentru "deţinere în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea produselor accizabile supuse marcării fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false peste limita prevăzută de lege".

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri