Am asistat astăzi la dezbaterea din Parlamentul European pe tema Statului de Drept din România și am urmărit cu atenție toate punctele de vedere exprimate, unele mai contondente decât altele.
Am constatat cu stupoare că poziționarea premierului României față de tema dezbaterii a fost una complet neadecvată, ca să nu o cataloghez altfel, aspect sesizat de către colegi europarlamentari din alte țări.
Guvernul de la București a atacat în termeni foarte duri instituția MCV - Mecanismul de Verificare și Control, instrument de evaluare continuă a progreselor pe care România le face în parcursul ei către standardele europene.
Reprezentația premierului trimis de coaliția PSD-ALDE la Strasbourg pentru a pleda în favoarea Puterii de la București, o putere care astăzi siluiește Statul de Drept prin deciziile sale care au legătura cu Justiția și cu uneltele cu care aceasta se făptuiește, demonstrează, fără putință de tăgadă, că cei care conduc astăzi România îmbrățișează o periculoasă retorică eurosceptică care nu are nimic de a face cu principiile proiectul european, în integralitatea acestuia. Aderența PSD-ALDE la teme specifice iliberalismului atât de toxic pentru sistemul de valori care a stat la baza Uniunii Europene este cu adevărat periculoasă, iar formele în care acest iliberalism de tip românesc exhibă abordările sale antitetice cu cele europene au fost, în mod explicit, precizate în plenul Parlamentului European.
Referendumul pe tema familiei tradiționale este un astfel de model iliberal de agregare politică și socială, iar europarlamentarii care au luat cuvântul au exprimat îngrijorarea față de drumul pe care România se pare ca s-a înscris sub guvernarea PSD-ALDE.
Fără să menajeze pe nimeni, vicepreședintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, a asumat punctul de vedere al instituției pe care o reprezintă și a spus explicit că "Mulţi români sunt îngrijoraţi că schimbările propuse la aceste legi (legile justiției și Codurile penale – n. red.) pot submina eforturile de durată împotriva corupţiei şi a independenţei sistemului judiciar. Sunt preocupări pe care Comisia le împărtăşeşte. Ca gardian al tratatelor, când vine vorba de aplicarea legii UE şi de respectarea valorilor fundamentale, Comisia intervine pe baza unei analize legale meticuloase care se concentrează pe măsuri naţionale concrete şi se analizează într-un dialog cu autorităţile. În aceste chestiuni, Comisia este oarbă din punct de vedere politic şi clinică în abordarea ei".
În Parlamentul European, în zona informală, din ce în ce mai mulți dintre colegii mei au început deja să-și formuleze puncte de vedere solid argumentate cu privire la orbita principială pe care, mai nou, România s-a inscris. Îngrijorarea lor este una semnificativă, mai ales că aceștia înțeleg cu limpezime că reprezentativitatea Guvernului care astăzi se opune cu fermitate observațiilor Comisie Europene este una cel puțin discutabilă, având în vedere că doar 18% dintre românii cu drept de vot au decis, în 2016, actuala formulă parlamentară care asigură majoritatea de guvernare.
Dezbaterea de astăzi din Parlamentul European va reprezenta, cu siguranță, având în vedere poziționarea oficială a Puterii de la București, intrarea într-o etapă nouă, deloc ușoară pentru cei care lucrează încă pe toate proiectele care au drept scop integrarea completă a României în spațiul social și economic al Uniunii.
Democrația trebuie asumată, în integralitatea ei. Modelele de bune practici sunt la îndemâna noastră, a românilor, tocmai în țările ale căror reprezentanți au criticat astăzi Guvernul României. Paradoxul întregii evoluții europene a României, din 2016 și până acum, a fost developat de Viorica Dăncilă, de limbajul politic dublu, de voltele pe care aceasta le face ori de câte ori are de a face cu atitudinea exigentă a structurilor europene, oricare ar fi acestea.
Din păcate, am văzut astăzi care este poziția PSD-ALDE față de Statul de drept, față de drepturile și libertățile românilor, față de Justiție.
Din fericire, tot astăzi am văzut că majoritatea colegilor mei sunt foarte bine informați cu privire la tot ce se întâmplă la Bucuresti și am mai văzut o abordare singulară si fermă, la nivelul Parlamentului European.
Europa democrațiilor consolidate nu are de gând să negocieze absolut nimic din tot ceea ce înseamnă valori esențiale și fundamentale care dau sens proiectului european. Cert este începând astăzi, nimic nu va mai fi ca înainte în ceea ce privește relația României cu Uniunea Europeană, pentru "epoca" PSD-ALDE.
De altfel, un lucru foarte bun!
Mihai Țurcanu, europarlamentar PNL - 'România, depunctată! Nimic nu va mai fi ca înainte, după dezbaterea de astăzi din Parlamentul European!'
Explorează subiectul
Articole Similare

3.431
Pană majoră: au fost supendate toate trenurile între Londra, Paris, Amsterdam şi Bruxelles de la compania Eurostar
3.431

1.751
Europa pierde teren în fața giganților SUA și China: unele obiective pun la pământ o industrie cheie din zilele noastre
1.751

4.244
Putin și Trump, pe aceeași lungime de undă în privința armistițiului temporar: Nu sunt de acord cu ideea propusă de ucraineni și europeni
4.244

179
Victor Negrescu: 'PNRR-uri simplificate în avantajul României '
179

1.617
Bulgaria se pregăteşte de momentul intrării în zona euro: ce îi sperie pe bulgari (The Guardian)
1.617

1.957
Deținerea de criptomonede este în creștere în Europa: Cine investește cel mai mult?
1.957

428
Britanicii încep să regrete Brexit-ul - Sindicatele cer legături economice mai strânse cu Uniunea Europeană
428

1.643
Le Monde: Cum au ajuns documentele românești o portiță pentru rușii care evită sancțiunile UE
1.643

4.148
Ruptură transatlantică: UE amenință cu represalii asupra SUA, după ce a sancționat cinci personalităţi europene
4.148

313
UE, Franța și Germania critică interdicțiile de viză impuse de SUA: „Libertatea de exprimare este un drept fundamental în Europa”
313

117
Victor Negrescu, bilanț la final de an parlamentar: „Decizii care contează, nu vorbe goale”
117

3.242
Prețurile terenurilor arabile în România: Diferențe considerabile între țara noastră și alte state UE
3.242

169
Schengen, un drept câștigat prin perseverență: Un an de la integrarea României, delegația română din S&D subliniază miza strategică a acestui succes
169

















Comentează