Şefa diplomaţiei europene, Federica Mogherini, a afirmat duminică într-un text pe tema migranţilor că fiecare merită "respect", indiferent de "religia sa", la două zile după un controversat decret semnat de Donald Trump privind imigraţia, vizând ţări majoritar musulmane, transmite AFP.
"Toată lumea merită respect, dincolo de religia sa, de sex şi de naţionalitatea sa", a scris Federica Mogherini într-un articol pe blog purtând titlul "Prin ochii copiilor sirieni", fără să îl citeze ori să îl evoce direct pe preşedintele Statelor Unite.
"Este atât de ciudat că trebuie să repetăm asta la numai câteva zile după 'Holocaust Remembrance Day'", Ziua Internaţională de Comemorare a Victimelor Holocaustului, vineri, 27 ianuarie, a adăugat ea în acest text publicat în engleză şi în italiană.
Donald Trump a semnat vineri un decret care interzice intrarea pe teritoriul SUA a tuturor refugiaţilor, indiferent de originea lor, pentru o perioadă de 120 de zile (şi pe termen neprecizat pentru refugiaţii sirieni), precum şi a cetăţenilor din şapte ţări majoritar musulmane: Irak, Iran, Libia, Somalia, Sudan, Siria şi Yemen.
"Noi, europenii, am învăţat din marea şi tragica noastră istorie că toţi oamenii sunt mai întâi şi înainte de toate fiinţe umane, cu drepturile lor inalienabile", a mai scris Federica Mogherini pe blogul său.
Europenii vor continua, prin urmare, "să susţină, să primească şi să aibă grijă de cei care fug din calea războiului", pentru că "inimile şi conştiinţa noastră ştiu că este lucrul corect de făcut".
"Este o modalitate de a rămâne devotaţi umanităţii noastre comune şi, în acelaşi timp, intereselor noastre", a continuat ea, reamintind că UE este "cel mai mare donator umanitar pentru Siria".
Decretul lui Donald Trump a provocat indignare în lumea musulmană şi a strânit critici în numeroase alte ţări ale lumii, printre care Franţa, Germania, Italia sau Canada.
Deocamdată, nicio instituţie europeană nu s-a exprimat direct pe această temă, o purtătoare de cuvânt a Comisiei declarând sâmbătă dimineaţă doar că "nu are de făcut niciun comentariu".
Migranţi: Fiecare merită respect, indiferent de religia sa (Federica Mogherini)
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

138
VIDEO Castel la preț redus. Cu cât se vinde bijuteria construită în secolul al XII-lea
138

7
Emiratele Arabe Unite se pregătesc să ajute SUA să deschidă Strâmtoarea Ormuz
7

14
Un înalt diplomat rus promite sprijin continuu pentru Cuba în contextul crizei combustibililor
14

31
Federația Canadiană a Contribuabililor a cerut guvernului să elimine taxele pe combustibil
31

2.542
Efectele discursului lui Donald Trump - Ce se întâmplă cu bursele și prețul petrolului
2.542

22
Soluție pentru criza combustibililor în Australia: împrumuturi fără dobândă pentru companiile esențiale pentru a reduce presiunea costurilor carburanţilor
22

80
Cât este acum prețul mediu al benzinei în Statele Unite
80

58
Armata americană a declarat că a lovit peste 12.300 de ţinte în Iran - Anunțul făcut de CENTCOM
58

2.384
Vin vremuri grele pentru portofelele bogaților: Europa nu mai pune sub semnul întrebării taxarea averilor, ci modul în care va fi aplicată
2.384

693
Declarație liniștitoare din partea Gărzilor Revoluționare din Iran către Grecia
693

35
Mark Rutte se va deplasa la Washington săptămâna viitoare pentru discuţii cu Trump
35

1.995
Ucrainenii neagă pierderea întregului Luhansk - Păcăleală de 1 aprilie
1.995

3.096
O nouă problemă majoră de securitate în Europa și America de Nord - Ținta principală sunt adolescenții
3.096
















Comentează