Lucrătorii Sectorului Poliţiei de Frontieră (SPF) Negru Vodă au depistat la primele ore ale zilei de marţi, cu ajutorul aparaturii de observare pe timp de noapte, în apropierea frontierei de stat, un cetăţean libian care a încercat să intre ilegal în România dinspre Bulgaria, traversând pedestru fâşia de frontieră terestră, informează un comunicat de presă al Gărzii de Coastă, notează Agerpres.
Potrivit sursei citate, pe data de 22 septembrie, în jurul orei 02.00, poliţiştii din cadrul SPF Negru Vodă, judeţul Constanţa, aflându-se în exercitarea atribuţiilor de serviciu, au observat, cu aparatura de observare pe timp de noapte cu termoviziune, o persoană de sex masculin care se deplasa pe jos, dinspre frontiera cu Bulgaria spre interiorul ţării, pe direcţia localităţii Darabani.
"Poliţiştii de frontieră au acţionat imediat şi au reţinut persoana în cauză şi au transportat-o la sediu, pentru cercetări, în cadrul primelor verificări stabilindu-se că bărbatul este un cetăţean libian, în vârstă de 43 ani, acesta declarând că intenţiona să intre ilegal în România cu scopul de a ajunge într-un stat din vestul Europei" - se arată în comunicatul Gărzii de Coastă.
Cetăţeanul libian urmează să fie predat poliţiei de frontieră din statul vecin, conform acordului de readmisie româno-bulgar, în vederea continuării cercetărilor şi dispunerii măsurilor legale ce se impun.
Migrant clandestin libian depistat cu aparatura cu termoviziune la trecerea frontierei dinspre Bulgaria
Explorează subiectul
Articole Similare

358
DNA a descins în mediul universitar: doi profesori de la Facultatea de Medicină din Galați, judecaţi pentru mită la examenul de rezidenţiat
358

376
Primul revelion fără petarde: cei care nu respectă legea vor fi pedepsiți cu amenzi grele sau închisoare / Care sunt materialele pirotehnice permise
376

24
Aglomerație pe DN1 spre Valea Prahovei de Anul Nou: Poliția recomandă rutele alternative
24

18
Restricții de circulație pentru camioane pe DN7 de Anul Nou
18

64
A vrut să se îmbogățească înainte de Revelion. Un bărbat din Slatina a furat 70.000 de lei dintr-o sală de jocuri de noroc
64

3.198
Femeie spulberată pe trotuar de o mașină. Șoferul a pierdut controlul volanului
3.198

3.070
Ilie Bolojan conduce în topul vizibilității: Alexandru Robogete și Radu Miruță îi suflă în ceafă cu strategii speciale
3.070

4.364
Orașul din România unde, peste câteva zile, taxa pe gunoi explodează. Creștere cu 70%
4.364

108
A vrut să taie lemne de foc și a găsit un proiectil din Al Doilea Război Mondial într-o bucată de lemn
108

87
Tragedie în Tulcea: un bărbat a murit într-un incendiu provocat de jarul de la sobă
87

66
Sibiu: 17 persoane evacuate dintr-un centru comercial din cauza unei fisuri la instalația frigorifică
66

2.823
Bărbat înjunghiat în plină stradă. De la o simplă discuție între vecini s-a ajuns la un conflict sângeros
2.823

37
Zi dificilă pentru salvamontiști: 23 de intervenții în 24 de ore
37

















Comentează