Jurnalista Shireen Abu Akleh, unul dintre cei mai cunoscuţi reporteri ai postului de televiziune panarab Al-Jazeera, a fost ucisă miercuri dimineaţă în timp ce relata despre confruntările între armata israeliană şi palestinieni în sectorul Jenin, din nordul Cisiordaniei, transmit agenţiile de presă Reuters, AFP şi DPA, potrivit Agerpres.
Ministerul Sănătăţii palestinian a anunţat că, în timpul ciocnirilor de la Jenin, bastion al facţiunilor înarmate palestiniene din nordul Cisiordaniei, jurnalista Shireen Abu Akleh a suferit o rană gravă la cap şi a decedat.
Un alt reporter, Ali Samodi, care lucra pentru publicaţia palestiniană Al-Kuds, a fost rănit prin împuşcare în timpul aceloraşi confruntări de la Jenin.
Într-o declaraţie citată de Reuters, armata israeliană a afirmat că forţe ale sale au ripostat după ''focuri de armă intense'' la Jenin, precizând că ''există o posibilitate, care acum este analizată, ca reporterii să fi fost loviţi - posibil de gloanţe trase de bărbaţi înarmaţi palestinieni''.
Începând din 22 martie, Israelul a fost ţinta mai multor atacuri, soldate cu cel puţin 18 morţi. Două dintre aceste atacuri au fost comise de arabi israelieni, iar alte patru de palestinieni, trei dintre aceştia din urmă fiind originari din Jenin, unde armata israeliană şi-a intensificat operaţiunile în ultimele săptămâni.
Meserie periculoasă - O jurnalistă Al-Jazeera fost ucisă în Cisiordania
Explorează subiectul
București
4°C
Articole Similare

108
Ce informații s-au aflat despre atacul asupra petrolierul SUA lovit în Irak / Echipajul a sărit în apă pentru a scăpa de nava cuprinsă de flăcări
108

325
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Rușii au atacat cu drone infrastructura portuară din regiunea Odesa
325

1.440
Ruptură pe axa SUA-UE: Europa protestează vehement, după ce americanii au ridicat sancțiunile pe petrolul rusesc
1.440

1.013
Cât de real este riscul unui nou război mondial – ce spun analiștii despre tensiunile internaționale
1.013

1.533
Lovitură în AI: o româncă doctor la Harvard își vinde startupul către Databricks, compania care a făcut doi români miliardari
1.533

2.298
Directorul adjunct al Agenției Fars, un apropiat al Gardienilor Revoluției, dezvăluie care sunt planurile de război ale Iranului
2.298

1.517
Suspiciuni puternice că în spatele strategiei Iranului s-ar afla Rusia și ”mâna ascunsă a lui Putin” (ministrul britanic al Apărării)
1.517

1.562
Gest neașteptat din partea Iranului. Permite trecerea a două nave indiene prin strâmtoarea Ormuz, în pofida blocadei impuse de Teheran
1.562

55
VIDEO Escaladare – Eșec în negocieri pentru Liban: „Oferta preşedintelui Aoun de a negocia cu Israel nu a primit răspuns” / Tel Avivul ameninţă cu noi distrugeri
55

2.770
VIDEO Porci mistreți cu carnea albastră. Vânătorii au intrat în alertă/ Cazurile s-au înmulțit
2.770

4.792
Iranul îi adresează o întrebare retorică lui Trump: „De ce strâmtoarea Ormuz este încă închisă şi de ce niciun petrolier nu poate trece prin ea?”
4.792

1.725
Tehnologie românească pe frontul din Orientul Mijlociu: AI dezvoltat în România ajută armata SUA să intercepteze drone iraniene
1.725

3.533
VIDEO Sfidare totală a iranienilor: lumea a ieșit în stradă în favoarea regimului, în plin război cu SUA / Președintele și şeful securităţii au mărșăluit alături de oameni
3.533















Comentează