Daniel Cergan, roman stabilit in Germania scrie pe contul de facebook: "Am urmărit cu atenție declarațiile doamnei ministru Monica Cristina Anisie. Printre anunțurile publice a fost și acela că Ministerul va da tablete elevilor lipsiți de aceste mijloace cu ajutorul unor ONG-uri. O măsură excelentă. Însă a omis să ne transmită dacă Ministerul Educației cunoaște numărul elevilor din țară care nu au posibilitatea de a accesa de acasă cursurile/lecțiile oferite în sistemul online. Cred că în această categorie ar putea să intre și cadrele didactice. De ce este important? Pentru că numai așa poți să aloci un buget și ai siguranța că tabletele, laptop-urile ajung unde trebuie. Numai cu o statistică detaliată poți susține procesul educațional predat online și poți veni în sprijinul abandonului școlar. Altfel, în opinia mea, Ministerul riscă să cadă în capcana măsurilor populiste, sortite eșecului, care nu va aduce beneficii, așa cum a fost cea cu voucherele pentru biciclete a doamnei primar Firea."
Mesajul unui român din diaspora adresat Ministerului Educației din România
Articole Similare

2.706
Român, prins după o cursă nebună, mai ceva ca-n filme: Poliția din două țări l-au urmărit sute de kilometri; puțin a lipsit să producă un dezastru
2.706

2.368
Român, victimă într-un nou atentat cu bombă în Italia: Mașina lui, făcută bucăți, pe fondul unui război mafiot
2.368

3.601
Sentință revoltătoare: După 10 ani de procese, românul care a ucis o profesoară pe DN17, condamnat la doar 9 luni, cu suspendare
3.601

2.955
Un român, la un pas să dea foc unui oraș întreg, după ce a adormit în timp ce pregătea masa de Crăciun: 80 de pompieri au intervenit de urgență
2.955

1.271
Alertă meteo extremă într-o regiune din Italia unde trăiesc zeci de mii de români: râuri ieșite din matcă, familii izolate și evacuări de urgență
1.271

2.696
Escroci în costume scumpe: Român săltat direct pe aeroport, după o 'piraterie' cu monede de aur în Austria
2.696

1.274
Român mort la Torino după ce a căzut de la etajul trei. 'Angajatorul' a fost condamnat, dar cazul rămâne un mister
1.274

240
Un microbuz care făcea curse internaționale a părăsit partea carosabilă, două persoane au fost rănite
240

2.511
Exodul disperării: Împinsă de sărăcie și neputință, o româncă de 75 de ani cerșește periodic în Germania ca să poată supraviețui în țară
2.511

67
Toleranță zero pentru hărțuirea sexuală în universități: inițiativă legislativă pentru protejarea studenților
67

5.528
VIDEO Un pompier român și un polițist maghiar, uciși pe autostradă în Ungaria de un microbuz românesc: Opriseră după un accident minor
5.528

209
VIDEO Rețea de proxenetism cu ramificații în Europa, anihilată: bani, arme și pirotehnice, găsite la percheziții
209

10.661
Atac rasist șocant asupra unui cuplu de români în UK, chiar în fața restaurantului lor
10.661

















Comentează