Portarul naţionalei feminine de handbal a României, Yuliya Dumanska, sportivă de origine ucraineană, a cerut, într-un mesaj postat pe Instagram, oprirea războiului din ţara sa natală, conform Agerpres.
''Ucraina trece printr-o perioadă groaznică ... Am vorbit cu cei de acasă şi toată lumea e speriată. Îmi doresc şi sper că problemele se vor rezolva cât mai repede. Vreau ca aceste lucruri să se încheie cât mai repede, cu pierderi cât mai mici, de orice fel. Părinţii mei şi familia mea sunt acolo şi vreau să ştie că le sunt alături ... Vrem pace. Războiul înseamnă durere pentru toată lumea. Războiul nu este o soluţie. Fiţi alături de Ucraina! Rugaţi-vă pentru Ucraina'', a scris Dumanska în reţeaua de socializare.
Yuliya Dumanska joacă în prezent la echipa croată Podravka Vegeta Koprivnica, însă a semnat pentru CS Gloria 2018 Bistriţa-Năsăud, formaţie la care va juca din vară.
Rusia a lansat în zorii zilei de joi o invazie la scară largă în Ucraina - terestră, aeriană şi navală -, cel mai mare atac al unui stat împotriva altui stat în Europa de după cel de-al Doilea Război Mondial.
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a făcut vineri dimineaţă bilanţul victimelor primei zile a invaziei Rusiei, indicând că sunt 137 de morţi.
Mesajul portarului naţionalei feminine de handbal a României, Yuliya Dumanska, sportivă de origine ucraineană: Războiul nu este o soluţie, vrem pace
București
9°C
Articole Similare

15
Universitatea Craiova critică modificările aduse la Legea 4/2008
15

18
Cum vrea ministrul Apărării să o trimită pe Steaua în Superliga: Apel la mediul privat
18

48
Ionel Dănciulescu revine pe banca tehnică după mai bine de un deceniu
48

30
Cătălin Cîrjan a făcut pasul cel mare. Dezvăluiri despre momentul în care i-a dat inelul iubitei sale
30

40
Propunerile pentru noul selecționer al României ajung pe masa Comisiei Tehnice
40

45
Iga Swiatek și-a prezentat noul antrenor. A colaborat 17 ani cu Nadal
45

4.675
VIDEO Ministrul Apărării și-a pus mâinile în cap când a văzut ce este la CSA Steaua: Sesizează procurorii DNA de urgență
4.675

108
E oficial. Mircea Lucescu și-a încheiat mandatul de selecționer al României. Ce post ar putea să primească la FRF
108

211
Deficit uriaș la Rapid în 2025. Giuleștenii aproape de dezastru. Cum s-a descurcat Gigi Becali
211

131
De la idol la salvator - Dănciulescu revine pe bancă! A semnat acum! - surse
131

101
FRF a negociat cu Edi Iordănescu și a semnat cu Hagi! - surse
101

50
Italia avertizată în legătură cu EURO 2032
50

40
Top salarii din LaLiga în 2026. Pe primul loc, Kylian Mbappe şi Vinicius
40
















Comentează