Marius Oprescu (PSD): 'Voi vota împotriva păstrării USR la guvernare și a premierului Ilie Bolojan'

Autor: Alexandra Pricop

Publicat: 26-02-2026 15:00

Article thumbnail

Sursă foto: Colaj stiripesurse.ro

Preşedintele organizaţiei judeţene Olt a PSD şi prim-vicepreşedinte al partidului la nivel naţional, Marius Oprescu, a declarat joi că în cazul unei consultări interne se va pronunţa atât împotriva păstrării coaliţiei de guvernare în formula actuală cât şi împotriva rămânerii în funcţie a premierului Ilie Bolojan, afirmând că social-democraţii sunt nemulţumiţi de comportamentul prim-ministrului şi de USR.

"Personal voi vota să nu mai fie premier Ilie Bolojan şi nici USR-ul la guvernare", a spus Marius Oprescu, acesta menţionând că nu ştie când va începe consultarea, "probabil în cea mai scurtă perioadă".

Preşedintele PSD Olt a negat că social-democraţii iau în calcul plecarea de la guvernare, subliniind că a existat deja o consultare în acest sens şi partidul s-a pronunţat pentru rămânerea la guvernare.

"Nu (se ia în calcula plecarea de la guvernare - n.r.). Am avut o consultare în interiorul partidului şi partidul a spus că vrea să rămânem la guvernare, dar nu în formula actuală", a susţinut Oprescu.

Marius Oprescu a afirmat că membrii de partid sunt nemulţumiţi de participarea la guvernare alături de USR şi a amintit că guvernul este susţinut de o majoritate în care aproape jumătate dintre voturi sunt ale parlamentarilor PSD.

"Să ştiţi că această consultare este izvorâtă tocmai din discuţiile cu membrii de partid care sunt nemulţumiţi de participarea noastră într-o coaliţie alături de USR. Comportamentul celor de la USR în ceea ce ne priveşte este unul de cea mai joasă speţă (...), de asemenea sunt nemulţumiţi de comportamentul premierului actual, Ilie Bolojan, faţă de propunerile noastre pentru programul de guvernare pe care îl avem împreună. Încă o dată, cu riscul de a mă repeta, să nu uităm că această coaliţie de guvernare şi guvernul se sprijină pe o majoritate în care aproape jumătate din ea este constituită din parlamentari PSD. Deci nu poţi să nu ţii cont atunci când guvernăm împreună şi de propunerile pe care PSD are. De-a lungul acestor şase luni, cât putem spune din mandat, foarte puţin am reuşit să-l facem pe premierul actual să ţină cont de acest lucru. Cu siguranţă în perioada următoare, aşa cum am spus-o şi pentru buget, lucrurile nu vor mai sta în acest fel. Tocmai de-aceea aceste consultări sunt importante pentru noi că primim semnal de la membrii că suntem mulţumiţi şi atunci trebuie să vedem exact care este realitatea şi noi să acţionăm în consecinţă", a declarat Marius Oprescu.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri