Mari vedete italiene, precum Raffaella Carra sau Gina Lollobrigida, alături de alte personalităţi din lumea filmului au scris mesaje de condoleanţe pentru regretata actriţă Lucia Bosé, care a decedat în Spania la 89 de ani, şi care au ţinut să amintească câteva dintre rolurile sale memorabile, relatează luni EFE potrivit Agerpres.
"Deplâng din suflet ceea ce s-a întâmplat cu Lucia, am fost bune prietene", a mărturisit Gina Lollobrigida, în vârstă de 92 de ani, contactată telefonic de programul tv "La vita in diretta".
Lucia Bosé a câştigat concursul Miss Italia în 1947, în faţa altor candidate printre care se afla şi Lollobrigida, care a reamintit vremurile când a concurat împotriva acelei tinere milaneze "ingenue şi timide". "Ne-am pierdut apoi puţin din vedere, dar am ţinut legătura cu această fată frumoasă şi simpatică", a povestit Gina.
Cuvinte de afecţiune pentru fosta actriţă a avut şi Raffaella Carra, o altă mare artistă foarte legată de Spania, ea fiind distinsă la Roma alături de Lucia Bose cu medalia Ordinul Meritul Civil în 2018.
"Frumoasa, adorabila şi amuzanta Lucia Bose ne-a părăsit şi sper că se află în braţele lui Dumnezeu. O mare îmbrăţişare pentru fiul ei Miguel şi întreaga sa familie. Cu afecţiune", a scris Raffaella Carra pe contul său de Twitter.
O altă postare a venit din partea cineastului Ferzan Ozpetek: "Lucia iubită şi adorată, ţărâna să-ţi fie cât mai uşoară", a scris el pe Instagram, alături de o fotografie şi de poezia "A morte é a curva da estrada" de Fernando Pessoa.
Bienala de la Veneţia a dorit de asemenea să-şi exprime afecţiunea, publicând o fotografie de arhivă cu Lucia Bose alături de soţul ei, toreadorul Luis Miguel Dominguin, când ambii au participat la gala Mostra del Cinema din 1956.
A reamintit de asemenea cum a fost descoperită de Luchino Visconti, când Lucia Bose lucra la o cofetărie din Milano: "Ai putea deveni un animal cinematografic", i-a spus atunci maestrul acelei tinere de 16 ani, încă străină de lumea filmului.
Într-un videoclip este prezentat şi momentul memorabil în care legendara Lucia Bose a participat la Festivalul Filmului de la Roma, unde a vorbit despre participarea ei în filme precum "Satyricon" (1969) de Federico Fellini, sau "Cela s'appelle l'aurore" (1956) de Luis Buńuel, dar şi despre debutul ei în Spania în pelicula "Muerte de un ciclista" (1955), sub bagheta regizorală a lui Juan Antonio Bardem.
"Prima oară când m-am aşezat în faţa unei camere de filmare, mi-am spus: ori mă mânânci tu, ori te mănânc eu. Dar un lucru este clar, îţi dau 50 %, iar celălalt 50 % îmi rămâne mie, pentru că vreau să trăiesc şi altă viaţă, nu doar film", a povestit actriţa.
Televiziunea publică italiană a pregătit un program special pentru a-i aduce un omagiu "muzei neorealismului", care începe luni cu difuzarea filmului "Accadde al commissariato" (1954) de Giorgo Simonelli, o comedie cu actori de talia lui Alberto Sordi.
Mari vedete italiene, precum Raffaella Carra sau Gina Lollobrigida, mesaje de condoleanţe pentru regretata actriţă Lucia Bosé
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

2
John Travolta debutează ca regizor la Cannes cu un film despre copilărie și aviație
2

13
Noi reguli în Brazilia: cuplurile care divorțează pot avea custodie comună pentru animalele de companie
13

11
Capitala se va bucura de prima ediție Bucharest Design Festival, sub Înaltul Patronaj al Președintelui României
11

42
Ministrul Culturii, după recuperarea coifului de la Coţofeneşti: 'E o victorie, e o bucurie'
42

25
Patru linii STB deviate în București de Florii: Ce trasee se modifică
25

27
VIDEO Premieră la Eurovision! Concursul se extinde pe un nou continent și lansează o nouă ediție în 2026
27

42
NASA renunță la stația lunară care deschidea drumul europenilor spre Lună
42

37
Marea reorganizare culturală a Capitalei: Șapte instituții devin una singură
37

3.193
Denise Rifai revine pe micile ecrane, la Antena 1. Ce emisiune va prezenta și de când se va difuza show-ul
3.193

9
Spectacolul "Furia care mă va vindeca" de Renata Teodora Cule, în premieră la Teatrul Dramaturgilor pe 18 aprilie
9

10
Principele Radu: Expoziţia "160 de ani de la fondarea Casei Regale a României" - o întâlnire a eleganţei, a demnităţii româneşti
10

14
Răzvan Popovici, fondatorul Festivalului SoNoRo: 20 de ani de burse 'Interferenţe' sunt o mare bucurie
14

9
Peste 500 de lucrări ştiinţifice din 40 de ţări prezentate la Expoziţia internaţională de inventică InventCor
9
















Comentează