Ministerul britanic al Apărării a declarat marţi că nu există "niciun indiciu" că o navă de război ucraineană şi un stoc de rachete antinavă s-ar fi aflat sâmbătă în docul din portul Odesa, unde Rusia a declarat anterior că a distrus astfel de ţinte "militare" cu rachete de înaltă precizie, relatează Reuters, conform AGERPRES.
"Rusia va continua să acorde prioritate eforturilor de a degrada şi distruge capabilităţile antinavă ale Ucrainei. Cu toate acestea, procesele de ţintire ale Rusiei sunt foarte probabil subminate în mod regulat de informaţii învechite, planificare proastă şi o abordare de sus în jos a operaţiunilor", menţionează Ministerul Apărării britanic într-un buletin actualizat al situaţiei de pe frontul ucrainean.
Armata ucraineană a declarat că două rachete Kalibr, lansate de nave de război ruseşti, au lovit sâmbătă o staţie de pompare din portul Odesa, iar alte două au fost doborâte de forţele de apărare aeriană.
Atacul cu rachete de sâmbătă, la nici 24 de ore, după semnarea acordului între Rusia şi Ucraina, cu medierea Turciei şi ONU privind deblocarea exportului de cereale ucrainene ameninţa să pună în pericol aplicarea acestei înţelegeri şi a suscitat condamnarea comunităţii internaţionale.
După ce iniţial a negat că s-ar afla în spatele acestui atac, Moscova a revenit duminică, susţinând că loviturile sale au distrus o navă militară ucraineană şi rachete livrate de SUA în portul Odesa, vital pentru exportul de cereale ucrainene.
"Rachete de înaltă precizie şi cu rază lungă de acţiune au fost lansate din mare distrugând o navă militară ucraineană şi un stoc de rachete antinavă Harpoon, livrate de SUA regimului de la Kiev", a declarat Ministerul rus al Apărării, citat de AFP.
"O uzină de reparare şi de modernizare a navelor armatei ucrainene a fost de asemenea scoasă din uz", mai susţinea ministerul într-un comunicat publicat pe Telegram.
Înainte, Maria Zaharova, purtătoarea de cuvânt a diplomaţiei ruse, comentase sarcastic atacul, afirmând că "rachete Kalibr au distrus infrastructura militară din portul Odesa, trimiţând o navă militară ucraineană spre destinaţia favorită a regimului de la Kiev cu o lovitură de înaltă precizie". Zaharova făcea aluzie la o celebră replică atribuită unui grănicer ucrainean din Insula Şerpilor, care, la somaţia ca garnizoana ucraineană din insulă să se predea în prima zi a războiului, a răspuns:"Navă rusă, mai du-te naibii!".
După tirurile de sâmbăta asupra portului din Odesa, Kievul l-a acuzat pe preşedintele rus Vladimir Putin că "a scuipat în faţă" ONU şi Turcia şi a compromis aplicarea acordului semnat vineri la Istanbul cu privire la deblocarea exportului de cereale ucrainene. Cu toate acestea, un responsabil ucrainean a afirmat ulterior că Kievul speră să reia exportul de cereale în cursul acestei săptămâni, în pofida incidentului de sâmbătă, potrivit agenţiilor de presă ucrainene.
Marea Britanie contrazice Rusia după atacul portului Odesa
Explorează subiectul
Articole Similare

502
VIDEO Imagini incomode pentru PNL: Veștea și Thuma, față în față în clubul de fițe Nuba Chalet
502

615
Guvernul schimbă regulile în sănătate: concediile medicale, sub control mai strict, iar medicii de familie pierd bani (surse)
615

808
Vladimir Putin a format un nou organism de proiectare a puterii soft: are deja o țară în vizor
808

846
Comerțul și imobiliarele o iau razna în 2026: Managerii anunță creșteri de prețuri și concedieri
846

879
Negocierile de pace, în pericol? Moscova amenință cu schimbarea poziției după atacul cu drone asupra reședinței lui Putin - Reacția Kievului
879

894
Tudorel Toader rămâne la opinia clasică a CCR - Intervenție în disputa referitoare la studiul de impact în cazul legii pensiilor magistraților
894

908
Problema pensiilor se extinde în Europa! Exemplul Germaniei: Berlinul vrea creșterea vârstei de pensionare după 67 de ani
908

1.018
Florin Cîțu dezvăluie eșecul bugetar uriaș al lui Bolojan: TVA mai mare, bani mai puțini
1.018

2.589
VIDEO Donald Trump, 'foarte furios' după presupusul atac ucrainean asupra reședinței lui Putin: 'Nu e bine'
2.589

3.611
Tudorel Toader spune ce se va întâmpla la CCR cu pensiile magistraților: 'Pare că e previzibilă soluţia / Nu e vorba de bani'
3.611

1.052
Radu Miruță: 'Nu există nicio discuție ca salariile să scadă'. Ministrul Apărării vorbește despre pensiile militarilor și bugetul pe 2026
1.052

1.157
Au atacat sau nu SUA o 'mare instalaţie' care aparţine Venezuelei? Ce a dat Trump de înțeles
1.157

2.866
A doua numire controversată la ANAP: fost jurnalist adus consilier în instituția-cheie pentru achizițiile publice (presă)
2.866

















Comentează