Un număr de 18.000 persoane au fost vaccinate până la ora 20,00 în cele două locaţii unde se desfăşoară Maratonul Vaccinării - Ediţia Bucureşti, Sala Palatului şi Biblioteca Naţională.
Astfel, 11.296 persoane au fost vaccinate la Sala Palatului şi 6.704 au fost vaccinate la Biblioteca Naţională a României, transmit organizatorii.
"Medicii au fost cei care au răspuns foarte rapid la această pandemie şi nu numai şi într-adevăr, în momentul de faţă, echipa a fost formată şi din principalele instituţii ale statului - Instituţia Prefectului, Ministerul Culturii, Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Sănătăţii şi nu numai. Mult succes pe mai departe, mai avem mult până a încheia această pandemie şi, în continuare, până mâine dimineaţă până la ora 8 îi aşteptăm pe toţi să se vaccineze", a declarat directorul Direcţiei de Sănătate Publică Bucureşti, dr. Oana Nicolescu, la centrul de vaccinare de la Sala Palatului relatează Agerpres.
ULTIMĂ ORĂ 18.000 de persoane au fost vaccinate la Sala Palatului şi Biblioteca Naţională
Explorează subiectul
București
4°C
Articole Similare

4
'Face pielea ca de sticlă': Un banal colorant alimentar ar putea revoluționa imagistica medicală
4

22
Dr. Ruxandra Manea: De multe ori aceste cocktailuri de droguri sunt deja pregătite de persoanele care le furnizează şi de multe ori pacienţii nici nu ştiu exact ce consumă
22

12
Dr. Ruxandra Manea: dependența de droguri este o boală gravă care necesită tratament pe termen lung
12

28
Dr. Ruxandra Manea: Există risc ridicat de deces, sunt organisme care rezistă la multe substanţe, altele, poate doar la trei
28

44
Analizor performant pentru depistarea drogurilor, instalat la Spitalul „Sfântul Stelian” din Capitală
44

47
Dr. Lucian Paziuc: Spitalele de psihiatrie pentru măsuri de siguranță sunt supraaglomerate, România riscă sancțiuni europene
47

61
Aproape 100 de pacienți la cabinetul de urgențe stomatologice deschis recent la Spitalul Județean Brașov
61

20
Primul studiu privind munca în Sănătate, prezentat în premieră, la Tg. Mureș
20

90
Premieră medicală: China aprobă lansarea unui dispozitiv care conectează creierul direct la computer
90

36
Viorel Rotilă (FSSR): Riscul de epuizare profesională a angajaţilor din sistemul public de sănătate este în creştere
36

75
Bloc operator modernizat în Secţia Ortopedie a Spitalului Municipal Hunedoara
75

10
Spitalul Județean Timiș a finalizat un proiect major pentru dezvoltarea serviciilor oncologice
10

19
Rămâi într-o relație nefericită din aceste motive. Psihologii le numesc scuze false
19















Comentează