Un colorant alimentar ar putea lăsa lumina să pătrundă în corpul viu.
Lumina nu traversează corpul uman ca printr-o fereastră limpede. Ea se lovește de obstacole microscopice – apă, proteine, lipide – și se împrăștie la fiecare întâlnire cu ele. Rezultatul: pielea ni se arată opacă și ceea ce se află dedesubt rămâne ascuns.
Lumina care se pierde în corp
O echipă de cercetători a găsit însă o soluție ingenioasă: să facă țesuturile mai transparente, nu prin magie, ci cu ajutorul unui colorant alimentar comun – tartrazina. "Face pielea ca de sticlă", spune conducătorul studiului, potrivit Tech Explorist. Din 2024 și până astăzi, experimentul a continuat cu îmbunătățiri și progrese notabile.
Acest fenomen se leagă de moleculele din țesuturi și le uniformizează proprietățile optice. Lumina se risipeste mai puțin, iar organele și vasele sanguine devin vizibile, chiar dacă pielea nu devine complet transparentă.
Efectul este impresionant. Printr-o transluciditate controlată, oamenii de știință au reușit să urmărească fluxul sanguin, structura organelor și chiar contracțiile musculare la șoareci. Experimentele au surprins, de exemplu, rețeaua de vase din craniul rozătoarelor, deschizând calea pentru studii mai precise asupra circulației și fiziologiei.
Posibilități medicale și provocări
Aplicațiile medicale sunt promițătoare: vizualizarea venelor ar putea simplifica recoltările de sânge, iar examinarea directă a țesuturilor ar putea permite diagnosticarea precoce a unor tumori. În laborator, cercetătorii ar putea observa în timp real cum evoluează bolile sau cum răspund la tratamente.
Rămân însă întrebări esențiale: pielea umană este mai groasă decât cea a șoarecilor, iar siguranța metodei pe termen lung trebuie verificată riguros. Totuși, comunitatea științifică privește cu optimism: dacă metoda va funcționa și la oameni, ar putea deveni un instrument revoluționar pentru medici și biologi.



























Comentează