Oliver Bierhoff, directorul Federaţiei germane de fotbal (DFB), a respins joi criticile ce i-au fost aduse de preşedintele clubului Bayern Munchen, Uli Hoeness, privind lipsa de susţinere pentru portarul naţionalei, Manuel Neuer, scrie dpa potrivit Agerpres.
''Acuzaţiile m-au surprins şi chiar nu le înţeleg'', a afirmat Bierhoff. De asemenea, el a menţionat că nu vede niciun motiv pentru ca selecţionerul Joachim Loew să fie implicat în discuţiile publice dintre Manuel Neuer şi rezerva sa de la naţională, portarul echipei FC Barcelona, Marc-Andre ter Stegen.
''Nu cred că trebuie să repet că performanţele lui Manuel vorbesc pentru el. În acelaşi timp, selecţionerul Loew a observat şi forma excelentă în care se află Marc-Andre ter Stegen şi care trebuie să aibă şansa sa'', a declarat Bierhoff.
Ter Stegen a acuzat faptul că nu i se oferă minute de joc la naţională, el nefiind între buturi nici în meciul cu Olanda şi nici în cel cu Irlanda de Nord din preliminariile EURO 2020.
Preşedintele lui Bayern, Uli Hoeness, a susţinut că Neuer rămâne cel mai bun portar al Germaniei şi a catalogat drept ''teatrale'' afirmaţiile lui Ter Stegen, criticând şi conducerea DFB după ce Loew a renunţat la serviciile tripletei bavarezilor Mats Hummels, Jerome Boateng, Thomas Mueller.
Ter Stegen (27 ani) are doar 22 de apariţii în poarta primei reprezentative a Germaniei faţă de cele 90 de până acum ale lui Neuer (33 ani).
Manuel Neuer, subiect de polemică întra federația germana și Bayern Munchen
Explorează subiectul
București
6°C
Articole Similare

51
Cum ar putea promova CSA Steaua în Superliga. S-ar putea decide în această săptămână
51

48
Ultimele șase selecționate care vor participa la Cupa Mondială de fotbal 2026 se decid marți
48

64
Acuzaţii de spionaj înaintea barajului de calificare la CM dintre Bosnia şi Italia. Un soldat italian la antrenament.
64

105
Cine transmite România - Slovacia. Meci amical după ratarea prezenței la Cupa Mondială de fotbal
105

38
După ce a ratat ultima şansă de calificare la Cupa Mondială, naţionala României joacă un meci amical cu Slovacia. În absenţa selecţionerului Mircea Lucescu, tricolorii vor fi conduşi de secundul Ionel Gane
38

26
Olympique Lyon îl transferă definitiv pe Martin Satriano la Getafe CF
26

34
Rapid București, prima finalistă a Ligii Naționale după victoria cu FCC Baschet UAV Arad
34

75
Nicolae Stanciu: Toată lumea e mai liniştită şi bucuroşi să ştim că e bine şi are o stare stabilă acum. A fost un şoc
75

46
Ionel Gane, secundul naţionalei: Suntem mai bine, pentru că şi nea Mircea este mai bine
46

29
CSO Voluntari învinge Dinamo București cu 3-0 în semifinalele Diviziei A
29

23
FC Bihor Oradea îl transferă pe Bogdan Vătăjelu până în vară
23

36
Uli Hoeness: 'Dacă Isak valorează 150 de milioane de euro, atunci Harry Kane ar trebui să valoreze 250'
36

24
Tribunalul din Nantes respinge cererea Cardiff în cazul transferului lui Emiliano Sala
24
















Comentează