Pierderea mirosului şi a gustului din cauza infecţiei cu noul coronavirus poate dura luni întregi sau chiar mai mult pentru un procent cuprins între 5% şi 20% dintre persoanele infectate, potrivit unui expert în aceste două simţuri umane, informează DPA, citat de agerpres
Potrivit lui Thomas Hummel, directorul Centrului Interdisciplinar pentru Miros şi Gust din cadrul Spitalului Universitar din Dresden, în cazul unui procent cuprins între 80% şi 95% dintre pacienţi, simţul mirosului şi al gustului revine la normal sau aproape la normal după una sau două luni de la momentul infectării.
Dar pentru restul de 5% până la 20% problema poate ''continua luni sau ani'', a spus Hummel.
''Pentru unii din acest grup, nu revine niciodată'', a mai precizat el.
La mai bine de un an de la declararea pandemiei de coronavirus, o pierdere subită a mirosului şi gustului este considerată în prezent unul dintre cele mai cunoscute simptome ale infecţiei cu virusul SARS-CoV-2.
Per ansamblu, circa 50% dintre persoanele infectate cu noul coronavirus dezvoltă tulburări ale mirosului sau gustului, a explicat Hummel.
''Este în acel moment ca un fel de semnal timpuriu de alertă'', a mai spus el.
Mai pică un mit: Doar cel mult 20% dintre cei cu COVID-19 își pierd mirosul și gustul
Explorează subiectul
Articole Similare

1
Barack Obama critică decizia lui Trump privind schimbările climatice
1

77
Cum și-au schimbat principalii aliați NATO părerea despre SUA: Sondaj POLITICO
77

1.267
Trump îi bate obrazul președintelui Israelului: Ar trebui să-i fie rușine
1.267

8
Venezuela amână legea cu privire la amnistie
8

1.633
Analistul Radu Tudor sesizează un moment istoric în strategia lui Donald Trump, care vizează și România: „NATO 3.0”
1.633

1.608
Misterul morților de la Petrohan, cazul tulburător care a zguduit Bulgaria - Detalii șocante din cadrul anchetei
1.608

58
Emmanuel Macron își nuanțează poziția cu privire la discuțiile cu Putin: 'Nu este o chestiune de zile, lucrurile se pregătesc'
58

38
Dosarul Jeffrey Epstein - Fost premier norvegian, suspect de corupție agravată
38

3.787
FOTO Explodează campania din Ungaria: înregistrări video intime compromițătoare, cu iz de șantaj, acuză liderul opoziției
3.787

62
Naftogaz vrea să refacă instalațiile distruse cu fonduri americane
62

1.479
Lucian Romaşcanu, mesaj de forță după ce a depus jurământul la Curtea Europeană de Conturi. Ce face România pentru a bloca fraudele cu fondurile UE și din PNRR
1.479

48
Kremlinul minimizează ameninţările tarifare ale lui Trump privind livrările de petrol către Cuba
48

3.314
Negocieri secrete Rusia-SUA pentru războiul din Ucraina: Moscova revine în forță lângă puterile mondiale / Acord în 7 puncte (presă)
3.314

















Comentează