Forţele franceze vor rămâne angajate în lupta contra grupării jihadiste Stat Islamic (SI), în pofida retragerii forţelor americane din Siria, a anunţat joi preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, potrivit dpa preluată de Agerpres.
Şeful statului francez a salutat rolul jucat de Forţele Democratice Siriene (SDF), conduse de kurzi, care se tem de o posibilă invazie a armatei turce în zona lor autonomă de facto din nordul Siriei după plecarea trupelor americane.
SDF şi alţi aliaţi au ''jucat un rol major în luptele victorioase contra terorismului islamist'', a spus Macron, care a pledat cauza SDF în discuţiile avute cu preşedinţii american şi rus, Donald Trump şi Vladimir Putin.
Ankara consideră SDF drept o extensie a Partidului Muncitorilor din Kurdistan (PKK), organizaţie inclusă de Turcia, Uniunea Europeană şi SUA pe lista organizaţiilor teroriste.
''Lupta contra Statului Islamic încă nu s-a încheiat'', a avertizat Macron în faţa membrilor unui detaşament militar francez de la Toulouse (sudul Franţei).
''Retragerea aliatului nostru SUA din Siria nu trebuie să ne abată de la obiectivul nostru strategic: eradicarea Daesh (acronimul în arabă al Statului Islamic) prin deposedarea acestei organizaţii teroriste de orice breşă teritorială şi prin prevenirea revitalizării sale'', a subliniat preşedintele Emmanuel Macron.
Macron va menține trupele franceze în Siria în pofida retragerii forţelor americane
Explorează subiectul
București
10°C
Articole Similare

1.062
La limita declanșării: Cât de aproape a fost Iranul de un atac devastator al americanilor
1.062

2.004
Viktor Orban recunoaște convorbirea cu Putin și îl atacă pe premierul polonez: "Tu ce ai făcut pentru pace?"
2.004

52
Lidera opoziției din Taiwan: Sper că vizita în China va semăna „semințele păcii”
52

8.890
Benjamin Netanyahu, pus la zid după armistițiul cu Iranul: 'Nu a existat niciodată un dezastru politic mai mare în întreaga noastră istorie'
8.890

2.057
VIDEO Pace pe jumătate în Orientul Mijlociu. Israelul continuă ofensiva în Liban: cel puțin 8 morți și mai mulți răniți
2.057

139
Premierul britanic, Keir Starmer, se deplasează în Golful Persic
139

3.638
VIDEO NASA publică imagini extrem de spectaculoase: Cum arată, de fapt, partea ascunsă a Lunii și cum se vede Pământul privit de pe Lună
3.638

272
Democrații au cerut demiterea lui Donald Trump, după ce președintele a amenințat că va comite crime de război în Iran
272

69
Atacuri aeriene rusești asupra regiunii Zaporijia din Ucraina - O persoană a murit
69

116
Mai mulți lideri au salutat acordul de încetare temporară a focului între Statele Unite şi Iran
116

6.592
Iranul ironizează armistițiul acceptat de Trump: 'O retragere umilitoare'
6.592

6.683
Impact instant asupra prețurilor petrolului, după ce SUA și Iranul au anunțat un armistițiu și redeschiderea Strâmtorii Ormuz
6.683

6.932
Donald Trump jubilează și anunță că americanii vor rămâne o perioadă în Strâmtoarea Ormuz: Este o zi mare pentru pacea mondială!
6.932
















Comentează